M-am trezit într-o seară, după ce am deschis a treia sticlă de Fetească Neagră într-o săptămână, că nu știu aproape nimic despre vinul ăsta pe care îl beau. Știam că îmi place, știam că merge perfect cu o friptură bună, dar cam atât. Așa că am făcut ce fac mereu când descopăr o lacună în cunoștințele mele: am început să sap. Și ce-am descoperit m-a lăsat fără cuvinte.
România face vin de aproape trei milenii. Trei. Milenii. Dacii băteau pe umăr romani când venea vorba de vin, iar zeul Dionysos – cel al vinului – există teorii că își are originile chiar pe meleagurile noastre. Asta nu e chestie pe care o știe toată lumea, dar e ceva de care ar trebui să ne mândrim. Mai ales că vinurile românești de azi nu sunt doar o chestie de patriotism local, ci adevărate opere de artă care concurează cu cele mai bune sticle din Franța sau Italia.
Așa că am decis să scriu ghidul ăsta complet despre vinurile românești – pentru mine, pentru tine, pentru oricine vrea să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat un vin românesc și de ce merită atenția noastră. Nu o să găsești aici jargon sofisticat de somelier sau descrieri pompoase despre „note terțiare de trufe și lemn de cedru”. O să găsești experiențe reale, sfaturi practice și, cel mai important, o călătorie în lumea vinului românesc așa cum e ea cu adevărat – fascinantă, surprinzătoare și mult mai complexă decât pare la prima vedere.
De ce vinurile românești merită atenție
Înainte să intru în detalii despre soiuri și podgorii, lasă-mă să îți spun de ce ar trebui să te intereseze vinurile românești dacă până acum ai băut doar Chianti italian sau Bordeaux francez.
România e pe locul 13 în lume la producția de vin. Nu e puțin. Vorbim de aproape 180.000 de hectare de podgorii, majoritatea concentrate în județe precum Vrancea (care singură deține peste 22.000 de hectare), Olt, Galați sau Constanța. Dar problema nu a fost niciodată cantitatea, ci vizibilitatea. Pentru că, hai să fim sinceri, câți turiști străini știu că România face vin? Foarte puțini.
În 2019, când prestigiosul ghid Gault & Millau – da, ăla care în lumea gastronomică e aproape la fel de important ca Michelin – a lansat prima ediție dedicată vinurilor românești, s-a întâmplat ceva remarcabil. Din peste 1.000 de vinuri evaluate, 22 au primit peste 90 de puncte din 100. Cel mai bun vin românesc, Smerenie 2016 de la Crama Oprișor, a primit 94 de puncte – un scor extraordinar chiar și pentru standarde internaționale.
Dar ce m-a impresionat cu adevărat a fost concluzia expertului Ana Săpungiu, unul dintre cei doi Master of Wine care au evaluat vinurile: „Soiurile locale reprezintă șansa României la un loc important pe scena globală a pieței de vinuri.” Și avea dreptate. Fetească Neagră, Fetească Albă, Tămâioasă Românească, Negru de Drăgășani, Busuioacă de Bohotin – astea sunt cartea noastră de vizită. Astea sunt vinurile pe care nu le găsești în altă parte a lumii.
Și cel mai bun lucru? Raportul calitate-preț e fantastic. Un vin românesc de 50-100 de lei poate sta liniștit lângă o sticlă de 200-300 de lei din Franța sau Italia. E un avantaj pe care încă îl avem și pe care eu, personal, îl exploatez din plin.
Soiurile autohtone: Vedetele podgoriilor românești
Când vorbim despre vinuri românești, soiurile autohtone sunt inima poveștii. Astea sunt strugurile care cresc aici de sute, uneori mii de ani, care s-au adaptat perfect la solul și clima noastră și care produc vinuri pe care nu le găsești nicăieri altundeva în lume.
Fetească Neagră: Regina vinurilor roșii românești
Dacă ar fi să aleg un singur vin românesc pe care să îl recomand cuiva care n-a mai băut niciodată vin local, ar fi Fetească Neagră. E cel mai vechi soi românesc de struguri roșii, cultivat încă din perioada dacilor. Se crede că are origini foarte vechi, posibil de peste 2.000 de ani.
Prima dată când am băut o Fetească Neagră bună (nu un vin de supermarket la 20 de lei, ci unul serios, de la o cramă butic), am înțeles de ce e considerată coloana vertebrală a vinurilor roșii românești. Culoarea e rubinie intensă, aproape neagră când e tânăr vinul, iar aromele sunt complexe: prune uscate, coacăze negre, note subtile de condimente și, când e maturată în baricuri, o notă ușoară de vanilie și ciocolată.
Cele mai bune Fetești Negre vin din Dealu Mare și Ștefănești, unde soarele e generos și solul argilos-calcaros e perfect pentru acest soi. Știu de la Crama Oprișor din Dealu Mare (da, aia cu Smerenie, vinul de 94 de puncte) și mi-au explicat ceva fascinant: Feteasca Neagră e capricioasă. Are nevoie de multă atenție, de recoltare la momentul perfect, de vinificație atentă. Nu e un soi pe care îl pui în pământ și uiți de el. Dar când e făcută bine, rezultatul e spectacular.
Price range: 40-150 lei pentru o sticlă bună, 200+ lei pentru vinuri premium cu potențial de învechire.
Tămâioasa Românească: Parfumul podgoriilor noastre
Dacă Fetească Neagră e regina vinurilor roșii, Tămâioasa Românească e prințesa celor albe dulci. Numele vine de la aromele intense de tămâie pe care le dezvoltă strugurele când e bine copt. E un soi originar din Grecia Antică, dar cultivat în România de peste 2.000 de ani, deci la asta e la fel de român ca sarmale.
Prima oară când am gustat o Tămâioasă bună a fost la Cotnari, în timpul unei vizite la cramă. Ghidul mi-a dat să gust din trei soiuri diferite de Tămâioasă – una tânără, una de 5 ani și una de 10 ani. Diferența era uluitoare. Tămâioasa tânără era exuberantă, plină de arome de caise și pepene galben, cu note florale puternice. Cea de 10 ani era mult mai complexă, cu tonuri de miere, nuci caramelizate și o dulceață concentrată, aproape de sirop, dar fără să fie eclozantă.
Tămâioasa Românească se cultivă în majoritatea podgoriilor, dar cele mai renumite vin din Cotnari, Pietroasa, Dealu Mare și Ștefănești. E un vin versatil – poți găsi versiuni seci (surprinzător de rare, dar extraordinare când sunt bine făcute), demiseci, dulci sau chiar de desert.
Un sfat pe care mi l-a dat sommelierul de la Cotnari: dacă ești începător cu vinurile dulci, începe cu o Tămâioasă demisecă. Nu e atât de dulce încât să pară sirop, dar are suficientă complexitate pentru a te face să înțelegi de ce acest soi e atât de prețuit.
Price range: 35-80 lei pentru vinuri de consum, 100-200 lei pentru vinuri de calitate superioară.
Fetească Albă și Fetească Regală: Verile albe românești
Dacă Tămâioasa e prințesa, cele două fete sunt surorile mai practice și mai versatile. Fetească Albă e cel mai vechi și mai răspândit soi românesc de struguri albi, cultivat în aproape toate podgoriile țării datorită capacității sale remarcabile de adaptare. Fetească Regală, pe de altă parte, e considerată mai valoroasă și mai rafinată – nu degeaba are „Regală” în nume.
Am o poveste amuzantă despre Fetească Regală. În 1944, soldații sovietici staționați la Turda erau atât de fermecați de vinul episcopului romano-catolic de Alba Iulia, făcut din Fetească Regală, încât veneau regulat la Alba Iulia să cumpere vin de la episcopie. Nu aveau curajul să o prădeze pur și simplu, de frica pedepsei divine. Măcar și comuniștii respectau un vin bun, se pare.
Fetească Albă produce vinuri albe seci și demiseci de înaltă calitate, cu culoare galben-pai și arome delicate de flori albe și fructe coapte. E vinul perfect pentru o zi de vară, servit rece, alături de pește sau salate proaspete. Fetească Regală, pe de altă parte, e mai aromată, mai complexă, cu note florale pronunțate și o aciditate vie care o face perfectă și pentru vinuri spumante.
Ambele soiuri sunt medaliate la competiții internaționale și sunt baza unor cuvée-uri premium când sunt combinate cu soiuri internaționale precum Chardonnay sau Sauvignon Blanc.
Price range: 25-60 lei pentru Fetească Albă, 30-80 lei pentru Fetească Regală.
Busuioacă de Bohotin: Trandafirul din pahar
Busuioacă de Bohotin e echivalentul Tămâioasei românești pentru vinurile roșii dulci. Mulți îi spun și „Tămâioasă de Bohotin”, pentru că aromele sunt la fel de intense și complexe. Zona de origine e în podgoriile de pe raza localității Bohotin din județul Iași, dar s-a adaptat excelent și în Dealu Mare.
Ce mă fascinează la Busuioacă e nuanța cărămizie specifică și buchetul aromatic extraordinar: trandafir, miere, busuioc (de aici și numele), căpșune și fragi. E un vin care te ia prin surprindere. Prima dată când l-am gustat, mi-a amintit de o grădină de vară după ploaie – flori, iarbă proaspătă, fructe coapte de soare.
Se folosește pentru vinuri dulci și vinuri spumante, și dacă găsești o sticlă bună de Busuioacă de Bohotin (care nu e atât de ușor, producția e relativ mică), merită să o încerci. E o experiență pe care nu o ai cu niciun alt vin.
Price range: 40-100 lei (relativ rare, mai ales versiunile premium).
Negru de Drăgășani și Crâmpoșie: Orgoliul Olteniei
Oltenia are propriile sale vedete viticole. Negru de Drăgășani e un soi roșu care produce vinuri corpolente, cu taninuri puternice și un potențial remarcabil de învechire. Crâmpoșia, pe de altă parte, e un soi alb care dă vinuri seci moderate, pline de viață, cu o aciditate plăcută.
În ghidul Gault & Millau din 2019, Negru de Drăgășani a avut două vinuri la egalitate pentru premiul „Cel mai bun vin roșu din soiuri locale”: Prince Știrbey Rezerva Negru de Drăgășani 2016 și Via Marchizului Negru de Drăgășani 2016 de la Viile Metamorfosis – ambele cu 90 de puncte. Asta spune ceva despre potențialul acestui soi.
Cramele Știrbey sunt, de altfel, un exemplu perfect de cum tradiția nobilă românească se îmbină cu vinificația modernă. Familia Știrbey făcea vin încă din secolul XIX, iar astăzi, după decenii de întrerupere din cauza regimului comunist, produc unele dintre cele mai rafinate vinuri românești.
Podgoriile României: O hartă a gustului
Fiecare regiune viticolă din România are personalitatea ei unică, influențată de sol, climă și tradiție. Am avut norocul să vizitez majoritatea, și pot să spun că diferențele sunt fascinante.
Cotnari: Legenda moldovei
Cotnari e probabil cel mai cunoscut nume când vine vorba de vin românesc. Podgoria datează de la 1450 și a cunoscut atât glorie, cât și decădere. Astăzi, Cotnari se întinde pe peste 1.750 de hectare și exportă în toată lumea – SUA, Canada, Japonia, Rusia, China, Europa.
Păstorel Teodoreanu, celebrul epigramist și oenolog, a scris despre Cotnari: „Dacă apa din fântână / S-ar preface-n vin Cotnar, / Aș lăsa limba română / Și m-aș face… fântânar!” Exagera, bineînțeles, dar nu cu mult.
Soiurile clasice de Cotnari sunt Grasa de Cotnari, Frâncușa, Tămâioasa Românească și Fetească Albă. Dar ce m-a surprins când am vizitat crama e că acum au și 105 hectare cu Fetească Neagră și 40 de hectare cu Busuioacă de Bohotin. Experimentează, încearcă lucruri noi, dar fără să își piardă identitatea.
Un vin de Cotnari bun pornește de la vreo 50-60 de lei, dar poți găsi sticle premium la 150-200 de lei care merită fiecare ban. Dacă vizitezi crama, ai acces la Beciul Domnesc, care are peste 1 milion de sticle, unele foarte vechi. E o experiență care merită făcută măcar o dată în viață.
Dealu Mare: Patria vinurilor roșii
Dealu Mare e dragostea mea. Dacă Cotnari e renumit pentru albe, Dealu Mare e patria incontestabilă a vinurilor roșii românești. Podgoria se întinde pe o suprafață impresionantă de 14.500 de hectare pe versantul sudic al Carpaților Meridionali, și are parte cu 14 zile mai mult soare pe an decât restul țării. Pentru vinurile roșii, soarele e viață.
Prima dată când am vizitat Valea Călugărească din Dealu Mare, am fost impresionat de câte crame butic s-au dezvoltat în ultimii 15-20 de ani. Crama Apogeum, Gramofon Wine, Licorna Winehouse – toate oferă experiențe de enoturism complete, cu cazare, restaurante și degustări. Poți să te cazezi literalmente în mijlocul viilor.
Soiurile vedete sunt Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Merlot și Pinot Noir. Terenul deluros, expunerea sudică și solurile bogate în argilă și calcar creează condiții ideale pentru vinuri corpolente, cu arome intense de fructe și note condimentate.
Un truc pe care l-am învățat: în fiecare ultima sâmbătă din lună, Asociația Dealu Mare organizează „Sâmbăta Sticlelor Deschise”, un eveniment dedicat degustărilor. Dacă ești în zonă, merită să treci.
Price range Dealu Mare: 40-100 lei pentru vinuri bune de zi cu zi, 100-300 lei pentru rezerve și vinuri premium.
Murfatlar: Dobrogea vinurilor dulci
Murfatlar e prima podgorie care îți vine în minte când te gândești la vin românesc. Numele vine din turcescul „muruvet”, care înseamnă „om bun, generos” – și într-adevăr, clima de aici e generoasă cu vița de vie.
Podgoria se întinde pe aproape 3.000 de hectare în Dobrogea și beneficiază de influențele climatice ale Mării Negre. Solul și soarele abundent fac ca vinurile de aici să fie dulci și aromate – Pinot Gris, Chardonnay, Merlot, Cabernet Sauvignon își iau dulceața direct din soare.
Muzeul Vinului și al Viei de la Murfatlar primește peste 10.000 de turiști anual. Poți degusta până la 9 sortimente de vin și poți afla despre istoria viticolă a regiunii. Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost „Lacrima lui Ovidiu”, primul spumant dobroges, numit după poetul roman care a fost exilat la Tomis (actuala Constanța).
Târnave: Transilvania albelor proaspete
Transilvania nu e doar despre Dracula și cetăți medievale – e și despre vinuri albe excepționale. Podgoriile Târnave, situate în județul Alba, se întind pe 3.000 de hectare, jumătate deținută de producătorul Jidvei.
Climatul mai răcoros de aici, comparat cu Moldova sau Muntenia, e perfect pentru vinuri albe cu aciditate vie și arome proaspete de mere verzi și flori albe. Jidvei e cunoscut pentru Fetească Regală, Fetească Albă, Ezerfrut și Pinot Gris. În fiecare an reînnoiește aproximativ 200 de hectare de vie, înlocuind soiuri de productivitate mare cu cele de calitate superioară.
Crama Liliac, situată în satul Batos, e un alt nume important din zonă. Păstrează tradiția transilvaneană în viticultura și produce vinuri din soiuri românești și internaționale. Și bonus: ai cazare chiar în mijlocul viei, cu vedere spectaculoasă peste satul Batos.
Odobești: Inima Vrancei
Vrancea e județul cu cea mai mare suprafață cultivată cu viță-de-vie din România – peste 22.000 de hectare. Odobești, cu cei aproape 7.000 de hectare, e cea mai veche și renumită podgorie vrânceană, atestată documentar din secolul XVII.
Soiul care a făcut cunoscută Vrancea în toată lumea e Galbena de Odobești, adorată de boierii de altă dată. Beciul Domnesc are o colecție de peste 100.000 de sticle de vinuri de colecție, cea mai veche datând din 1949. Crama există din epoca lui Ștefan cel Mare și e astăzi monument istoric.
Când am vizitat Odobești, mi-au explicat că problema podgorenilor de aici e că lucrează pe suprafețe mici, fărâmițate, și nu au piețe de desfacere bune. Mulți vinificatori mici extraordinari nu ajung să își vândă vinul decât local. Dacă treci prin zonă, merită să cumperi direct de la producători – găsești bijuterii la prețuri foarte bune.
Cum să alegi un vin românesc bun
Aici ajungem la partea practică, cea care contează când stai în fața raftului de la Carrefour sau Mega Image și te uiți la 50 de etichete diferite fără să ai habar ce să alegi.
Înțelege Etichetele: DOC, DOC-CMD și IGP
Sistemul românesc de clasificare a vinurilor e preluat după modelul european și e important să știi ce înseamnă fiecare siglă.
DOC (Denumire de Origine Controlată) înseamnă vinuri de calitate superioară, din zone delimitate, cu reguli stricte de producție. E echivalentul AOC din Franța sau DOC din Italia. Când vezi DOC pe etichetă, știi că vinul respectă standarde ridicate.
DOC-CMD (Denumire de Origine Controlată – Cules la Maturitate Deplină) – vinuri și mai speciale, făcute din struguri recoltați la maturitate deplină, cu un conținut de zahăr mai mare. De obicei sunt vinuri dulci sau demidulci de calitate excepțională.
IGP (Indicație Geografică Protejată) – vinuri de calitate, dar cu reguli mai flexibile decât DOC. Pot fi vinuri foarte bune, doar că au mai multă libertate în alegerea soiurilor sau tehnicilor de vinificație.
Și mai ai și VS (Vin Superior) și VM (Vin de Masă), dar astea sunt categorii mai simple, pentru vinuri de consum curent.
Price ranges și ce să te aștepți
După ce am cumpărat și băut sute (da, sute) de sticle de vin românesc în ultimii ani, pot să îți dau niște repere clare despre ce să te aștepți la fiecare nivel de preț.
Sub 30 lei: Vinuri de consum curent, pentru toate zilele. Găsești Fetești Albe și Regale decente, uneori chiar Fetești Negre tinere acceptabile. Nu te aștepta la complexitate, dar nici nu o să fie oribil. Branduri de încercat: vinurile de la Jidvei, Cramele Recaș sau Casa Isărescu din această categorie sunt solide.
30-60 lei: Sweet spot-ul pentru vinuri bune de zi cu zi. Aici găsești Fetești Negre bune, Tămâioase demiseci plăcute, Cabernet și Merlot corect făcute. E categoria în care cumpăr cel mai mult, pentru că raportul calitate-preț e excelent. Recomandări: orice de la SERVE, Budureasca, Crama Gîrboiu.
60-120 lei: Vinuri serioase, pentru ocazii speciale sau când chiar vrei să te răsfeți. Rezerve maturate în baricuri, vinuri cu potențial de învechire, cuvée-uri complexe. Aici intri în zona vinurilor care pot sta liniștit lângă sticle internaționale de 150-200 euro. Crame de încercat: Oprișor, Prince Știrbey, Viile Metamorfosis, Davino.
120+ lei: Premium și de colecție. Vinuri cu personalitate distinctă, produse în cantități limitate, cu potențial de învechire de 10-20 de ani. Astea le cumperi când vrei să faci un cadou special sau când vrei să înțelegi cu adevărat ce poate oferi vinul românesc la nivel maxim.
Un sfat pe care mi l-a dat un somelier prieten: nu te lua întotdeauna după preț. Am băut vinuri de 80 de lei care m-au impresionat mai mult decât unele de 150 de lei. Prețul e un indicator, dar nu întotdeauna cel mai bun. Citește recenzii, întreabă oameni care se pricep, experimentează. Și ca paranteză, cel mai bun vin pe care l-am băut, luat direct de la producător local, direct din butoi după cum se recomandă – 7 lei litrul.
Unde să cumperi
Supermarketuri și hipermarketuri: Mega Image, Carrefour, Auchan au selecții decente de vinuri românești. Avantajul e că sunt disponibile și prețurile sunt competitive. Dezavantajul e că gama e limitată – de obicei găsești doar brand-urile mari și populare.
Magazine specializate: FineStore, King, Vinia au selecții mult mai variate și personal care chiar se pricep. Poți să ceri sfaturi, să înțelegi ce cumperi. E experiența pe care o prefer eu, chiar dacă prețurile sunt uneori puțin mai mari.
Online: Unvinpezi.ro, VindinVie.ro, site-urile cramelor. Avantajul e că ai acces la o gamă mult mai largă, inclusiv la vinuri de la crame mici care nu ajung în magazine. Dezavantajul e că nu poți vedea sticla fizic înainte și livrarea poate fi problematică (mai ales vara, când temperaturile ridicate pot afecta vinul).
Direct de la cramă: Dacă ai ocazia, asta e varianta mea preferată. Vizitezi crama, faci o degustare, vorbești cu oamenii care fac vinul, înțelegi povestea. Și de obicei prețurile sunt mai bune decât în magazine, plus că ai acces la vinuri exclusive sau cantități limitate.
Asocieri culinare: Ce mănânci cu ce bei
Vinul fără mâncare e ca filmul fără popcorn – merge, dar nu e la fel. Și deși există o știință întreagă în spatele asocierilor vin-mâncare (sommeliers fac facultate pentru asta), eu am niște reguli simple care funcționează de fiecare dată.
Fetească Neagră merge perfect cu friptură de vită, carne de vânat, brânzeturi maturate sau chiar deserturi cu ciocolată neagră. Am făcut o dată o asociere memorabilă cu costițe afumate și o Fetească Neagră de 5 ani – a fost spectaculos.
Tămâioasă Românească e perfectă pentru deserturi, dar nu numai. Încearcă-o cu brânzeturi albe cremoase, cu fructe proaspete sau chiar cu un foie gras. Combinația dulce-sărat funcționează magic.
Fetească Albă și Regală sunt versatile – pește, fructe de mare, salate, preparate din pui. În general, dacă e ceva ușor și proaspăt, un alb sec românesc e o alegere sigură.
Busuioacă de Bohotin merge surprinzător de bine cu deserturi cu ciocolată (nu foarte neagră), prăjituri cu fructe roșii sau chiar cu brânzeturi dulci-sărate ca brie sau camembert.
Un truc pe care l-am învățat: când te îndoiești, du-te pe principiul „ce crește împreună, merge împreună”. Un vin din Dobrogea merge perfect cu peste și fructe de mare. Un vin din Transilvania se potrivește cu preparate tradiționale transilvănene. O Fetească Neagră din Dealu Mare e perfectă cu o mămăligă cu ciolan afumat. Nu întotdeauna, dar de multe ori funcționează.
Crame de vizitat: Enoturismul românesc
Una dintre cele mai frumoase descoperiri ale mele în ultimii ani a fost enoturismul românesc. Nu mai trebuie să mergi în Toscana sau Bordeaux pentru o experiență completă de cramă – o ai aici, la noi acasă.
Crama Oprișor (Dealu Mare): Producătorul vinului Smerenie, cel cu 94 de puncte în ghidul Gault & Millau. Au un restaurant excelent și poți face degustări ghidate. Trebuie să rezervi din timp, e foarte căutat.
Cramele Prince Știrbey (Drăgășani): Tradiție nobilă, vinuri excepționale. Vila în stil neromânesc e superbă, iar vinurile, mai ales Negru de Drăgășani, sunt de primă clasă. Au și cazare dacă vrei să faci un weekend din asta.
Crama Liliac (Târnave): Cazare în vie, restaurant, vedere spectaculoasă. Perfect pentru un weekend în Transilvania, combină vinul cu peisajele superbe și atmosfera transilvană.
Crama Cotnari: Obligatoriu dacă vrei să înțelegi istoria vinului românesc. Beciul Domnesc cu un milion de sticle e impresionant, iar ghizii știu povești fascinante.
Domeniile Sâmburești (Dealu Mare): Istorie de 400 de ani, cramă modernă, vinuri premium. Au și un program de wine-pairing cu bucătarul lor, care e o experiență în sine.
Un sfat practic: majoritatea cramelor cer rezervare pentru vizite și degustări. Nu te prezenta din senin, sună cu câteva zile înainte. Și întotdeauna să ai un șofer desemnat sau comandă un taxi – degustările de vin nu se combină cu condusul.
Evoluția Vinului Românesc
Când am început să investighez istoria vinului românesc, am descoperit o poveste care alterneză între glorie și tragedie.
Dacii și tracii făceau vin pe meleagurile noastre cu aproape 3.000 de ani înainte de Hristos. Zeul Dionysos, cel al vinului, își are rădăcinile aici. Vinul tracic era renumit în întreaga lume antică – Homer scria despre el în operele sale.
Apoi, în secolul XIX, a venit filoxera – o insectă microscopică din America de Nord care atacă rădăcinile viței de vie. Între 1880-1884, filoxera a distrus aproape complet podgoriile românești. Soiuri autohtone cultivate de secole au dispărut peste noapte. Producătorii au fost nevoiți să aducă soiuri din Franța, Italia, Germania și să repopuleze viile cu hibrizi – struguri care nu erau foarte potriviți pentru un vin de calitate.
Apoi au venit cele două Războaie Mondiale, care au devastat și mai mult industria viticolă. Și apoi, lovirea finală: comunismul. Naționalizarea viilor, colectivizarea, producția în masă pe bază de cantitate, nu calitate. Vinurile românești au devenit sinonime cu „ieftin și prost” în ochii multora.
Dar după ’90, ceva minunat s-a întâmplat. Tineri antreprenori și familii cu istorie în viticultură au început să reinvestească în podgorii. Crame butic, vinificație modernă, focus pe calitate în loc de cantitate. În ultimii 15-20 de ani, renașterea vinului românesc e spectaculoasă.
Vinurile românești câștigă medalii la competiții internaționale. Crame românești sunt menționate în ghiduri prestigioase. Enoturismul devine o industrie serioasă. Și cel mai important: românii înșiși încep să prețuiască vinurile locale.
Încotro mergem? Cred că viitorul e luminos. Cu schimbările climatice (oricât de trist e să spun asta), unele regiuni viticole tradiționale din Franța sau Italia vor avea probleme, în timp ce România, cu climatul ei continental moderat, ar putea deveni din ce în ce mai favorabilă pentru viticultură. Plus că avem ceva pe care puține țări îl au: soiuri autohtone unice, cu potențial imens încă neexploatat complet.
De ce ar trebui să bei mai mult vin românesc
După tot ce-am scris aici, cred că mesajul e clar: vinurile românești merită atenția ta. Nu din patriotism, nu pentru că „trebuie să susținem producția locală”, ci pentru că sunt cu adevărat bune.
Am băut vinuri din Franța, Italia, Spania, Chile, Africa de Sud, Australia. Am cheltuit sume obscene pe sticle de Bordeaux și Burgundy. Și pot să îți spun cu mâna pe inimă: o Fetească Neagră bine făcută din Dealu Mare poate sta liniștit lângă marile vinuri roșii internaționale. O Tămâioasă (sau Grasă) de Cotnari e la fel de complexă ca un Sauternes francez. Iar Un Negru de Drăgășani are o personalitate vibrantă și condimentată, care rivalizează cu cele mai bune vinuri din zona Rhône-ului (Syrah).
Diferența? Prețul. Cu banii pe care îi dai pe o sticlă premium din Franța, cumperi trei-patru sticle românești de același nivel. Și asta în sine e un motiv suficient.
Dar dincolo de preț, e și o chestie de poveste. Când bei un vin românesc, bei istoria asta lungă de 3.000 de ani, bei solul Carpaților, bei soarele Moldovei sau Dobrogei, bei pasiunea oamenilor care au reconstruit o industrie din ruine. E o poveste care merită ascultată, savurată, împărtășită.
Așa că data viitoare când stai în fața raftului de vinuri și te gândești să iei iar acel Chianti italian la care te-ai obișnuit, oprește-te o secundă. Ia o sticlă de Fetească Neagră. Sau o Tămâioasă. Sau un Negru de Drăgășani. Deschide-o, lasă-o să respire, toarnă-ți un pahar, și dă-i o șansă.
S-ar putea să fii surprins. S-ar putea să descoperi că cel mai bun vin pe care l-ai băut vreodată e făcut la 200 de kilometri de casă ta, nu la 2.000.
Lasă un răspuns