Viața în sălbăticie de Bear Grylls

Viața în sălbăticie a fost una dintre cele mai bătrâne cărți necitite din biblioteca mea. La vremea când am cumpărat-o nu aveam atât de multe cărți necitite precum am acum, dar tocmai ce fusese tradusă în română. Cred că eram și la un târg de carte și am zis de ce nu? Am o bănuială că am luat-o la pachet și cu cartea Noroi, transpirație și lacrimi, pentru că nici pe asta nu am apucat să o citesc.

O întrebare logică ar fi: de ce naiba le-am mai cumpărat dacă nu le-am citit de când le-am cumpărat? Cred că un răspuns sincer ar fi că nu m-a mai interesat subiectul. Am crezut că nu-mi vor fi de folos aceste sfaturi și cum teancul de cărți necitite începea să prindă contur, m-am gândit să le mai amân. Acum îmi este clar că am greșit la acea vreme, pentru că în anii trecuți am plecat cu cortul la mare și apoi la munte, fără nici un fel de planificare.

Nu spun că a fost dificil, pentru că aș minți. Am avut tot și chiar mai mult de atât, datorită prietenilor cu care am fost. Ei fac des astfel de plecări în natură și se simțeau în largul lor. Mie mi-a trebuit ceva timp să mă acomodez. Dar mi-ar fi prins bine să știu informațiile din carte dinainte și nu să citesc cartea pentru că în viitor voi mai merge cu cortul.

Așa că, din propria experiență vă spun – citiți și despre lucrurile care nu fac parte din rutina voastră, pentru că nu știți când un prieten o să vă întrebe dacă mergeți cu ei în mijlocul naturii unde veți dormi la câteva sute de metri de locul unde ursul coboară din munți în mijlocul nopții ca să mănânce.

Capitole

Fiecare capitol este pe cât de bine detaliat pe atât de util. Nu pot să confirm că toate cele descrise în carte sunt adevărate, dar reputația lui Bear Grylls este suficientă pentru mine. Pentru cine nu știe cine este, aruncați un ochi pe canalul lui Bear de youtube la câteva video-uri și, poate, sper că vă veți aduce aminte de el sau măcar veți afla ceva nou. Mie mi-a crescut mustața cam în același timp pe când Bear apărea pe Discovery în fiecare săptămână cu un episod nou.

Capitolele de la 1 la 9 sunt alineate perfect. Informațiile descoperite pot fi utile chiar dacă nu obișnuiți să mergeți în natură prea des. Mai jos găsiți câteva poze făcute din carte. Sper să vă ajute să înțelegeți tipul de informații pe care Bear le-a descris în cartea asta.

Capitolul 10 în schimb este altceva. Pentru a înțelege mai bine tot ce va urma să digerați din carte și pentru a vă trezi interesul mai mult, vă recomand să citiți prima dată capitolul 10 și pe urmă începeți cu capitolul 1. Dacă nu sunteți genul de persoană care merge cu cortul, cu rulota sau altceva asemănător, o să vi se pară extrem de plictisitor. Nefiind genul de informație pe care abia așteptați să le descoperiți ca să le puneți în practică, o să lăsați imediat cartea din mână. Cel puțin eu așa am făcut de câteva ori, chiar dacă am mers și voi mai merge cu cortul și știu că orice informație despre viața în natură mă va ajuta.

Dar dacă alegeți să începeți cu capitolul 10, vă promit că informațiile vă vor trezi dorința să faceți câteva schimbări. Eu mi-am schimbat dieta a doua zi după ce am terminat cartea.

Impresii

Viața în sălbăticie de Bear Grylls este genul de carte pe care chiar o recomand. Am vaga impresie că traducerea a fost făcută în grabă pentru că anumite propoziții nu aveau sens, dar asta se poate ignora. Nu trebuie să citiți cartea numai dacă dormiți în pădure sau faceți drumeții. Informațiile vă pot ajuta și la oraș, deși sunt chestii de bază.

Sunt atât de multe întâmplări prin care Bear a trecut și le mai dă ca exemplu în anumite subiecte (gen uite cum am învățat eu pe pielea mea lecția asta), încât este aproape imposibil să nu învățați ceva nou. La fiecare sfârșit de capitol există o secțiunea numită O poveste adevărată de spus în jurul focului, în care Bear ne împărtășește alte experiențe prin care a trecut.

La finalul cărții sunt câteva versuri care mi-au plăcut mult:

Într-o zi, un om a avut un vis. A visat că mergea pe o plajă cu Domnul. Pe cer se vedeau frânturi din viața lui. La fiecare scenă, observă două rânduri de urme pe nisip: unul al lui, celălalt al Domnului.

Când ultima scenă din viața lui i-a apărut în fața ochilor, a privit înapoi la urmele de nisip. A observat că de multe ori, pe drumul vieții lui, era un singur rând de pași. A observat și că se întâmplase în cele mai triste și mai grele momente din viață.

Asta l-a tulburat și l-a întrebat pe Domnul:

„Doamne, ai spus că dacă hotărăsc să te urmez, vei merge cu mine până la capăt. Dar am văzut că în cele mai grele momente din viață era un singur rând de pași. Nu înțeleg de ce m-ai abandonat când am avut cea mai mare nevoie de tine.”

Domnul a răspuns:

„Fiule, copilul meu drag, te iubesc și nu te-aș părăsi niciodată. În momentele de suferință și încercare, când vezi un singur rând de pași, atunci eu te-am dus în brațe.”

---

Galerie foto