Săptămâna asta, primarul Ciprian Ciucu a anunțat că Pasajul Basarab a fost, în sfârșit, recepționat oficial. După 15 ani. Cinsprezece ani în care zeci de mii de bucureșteni au trecut zilnic pe o structură de aproape 300 de milioane de euro care ruginea pe picioare, fără ca nimeni să fie legal obligat să o întrețină. Dacă asta nu e corupție instituționalizată, nu știu cum altfel să o numesc.
Cum a început totul
Povestea Pasajului Basarab e, de fapt, un manual compact al modului în care funcționează corupția în România. Nu vorbesc neapărat de șpăgi date în plic, deși și de-astea probabil că au fost. Vorbesc de corupția mai subtilă: cea care se ascunde în spatele incompetenței oficializate, al hârtiilor lipsă și al clauzelor contractuale niciodată respectate.
Pasajul a fost inaugurat în iunie 2011, cu fast și discursuri, de primarul Sorin Oprescu. Pe pod s-a pus chiar și o plăcuță comemorativă: „Început de Băsescu, terminat de Oprescu.” Frumos. Problema e că n-a fost chiar terminat. Trotuarul rulant, parcarea subterană, lifturile — toate lipseau la momentul inaugurării. Oprescu a tăiat panglica și a plecat acasă. Recepția? Grijă de-aia n-a avut nimeni.
Și nu e ca și cum n-ar fi știut ce fac. Un pasaj fără recepție oficială înseamnă că autoritatea publică nu poate interveni legal cu lucrări de întreținere. Practic, ai o structură de infrastructură urbană majoră, pe care circulă zilnic zeci de mii de oameni în mașini și tramvaie, și nimeni nu poate pune un muncitor să schimbe un rost de dilatație sau să vopsească un element metalic. De ce? Pentru că hârtiile nu sunt în regulă. Ăsta e Bucureștiul.
Oprescu, DNA și documentele dispărute
Sorin Oprescu a ajuns ulterior condamnat definitiv pentru corupție și fugar în Grecia. Pasajul lui a rămas în urmă, cu rugina crescând liniștit pe cabluri și piloni. Iar dosarele penale au adus cu ele și o complicație administrativă pe care puțini o știu: documentele originale ale construcției au fost ridicate de DNA în cadrul anchetelor și n-au mai ajuns înapoi la Primărie ani de zile. Ciucu a menționat asta explicit când a anunțat recepția — că n-a putut face recepția pentru că pur și simplu nu aveau actele. Le luase DNA-ul.
E aproape absurd. Un pasaj de un sfert de miliard de euro, blocat și el printre dosarele unui primar corupt. Corupția lui Oprescu a produs pagube care se văd și azi în structura de metal a acelui pod.
Firea: patru ani de inacțiune spectaculoasă
Gabriela Firea a condus Primăria Capitalei între 2016 și 2020. Patru ani. În toată această perioadă, Pasajul Basarab a continuat să se degradeze în liniște. A existat o tentativă de recepție în 2018, dar s-a blocat din nou. Nu s-a ajuns nicăieri. Primăria Firea era ocupată cu alte priorități — fântânile arteziene, roata de la Herăstrău, leii de la Zoo. Pasajul? Lăsat pe seama constructorului, care între timp nici el nu mai știa exact ce datorează și ce nu.
Termenul de garanție al construcției a expirat în 2022. Practic, tocmai pentru că nimeni nu a grăbit recepția, s-a pierdut și perioada în care constructorul era obligat să remedieze deficiențele pe banii lui, deși poate că niște lucrări erau necesare. O altă pagubă directă pentru bugetul bucureștenilor. Mulțumim pentru efort, Madame Firea.
Nicușor Dan: bune intenții, ritm lent
Când a preluat Primăria în 2020, Nicușor Dan a moștenit o instituție în faliment tehnic, cu datorii uriașe, contracte toxice și o listă interminabilă de urgențe. Îi dau credit pentru context — nu e simplu să guvernezi o capitală când n-ai bani nici de salarii.
În 2023, sub mandatul lui, s-a scos la licitație primul contract serios pentru expertiza tehnică a pasajului — primul pas concret după 12 ani de tergiversări. A urmat expertiza, au urmat negocierile cu constructorul. În mai 2024, Nicușor Dan vorbea deja de 130 de milioane de lei necesare pentru aducerea pasajului la standarde. Se mișca, dar lent. Și, sincer, într-un interviu din aprilie 2025, declara că Pasajul Basarab „nu este o prioritate”, că sunt urgențe mai mari în altă parte. Poate avea dreptate din punct de vedere tehnic, dar comunicarea asta a lăsat o impresie proastă.
Acordul cu constructorul care a deblocat efectiv recepția a fost semnat de primarul interimar Stelian Bujduveanu. Ciucu a formalizat totul și a anunțat-o cu fast. Chiar el a recunoscut, în discursul de anunț: „Discuțiile erau începute dinainte să vin eu.” O onestitate rară în politica românească, dar insuficientă pentru a schimba imaginea de ansamblu.
Ce urmează și de ce contează
Lucrările propriu-zise ar trebui să înceapă în iunie și să se termine în decembrie 2026. PMB a alocat 20 de milioane de lei, constructorul preia altă parte din costuri. Vor fi șase luni de restricții de circulație alternante — o veste proastă pentru toți cei care circulă zilnic pe acolo.
Dar dincolo de logistica șantierului, povestea asta spune ceva mai profund despre cum funcționează orașul în care trăim. Un proiect finanțat cu bani europeni, construit de firme străine, inaugurat cu pompă de un primar care a ajuns condamnat, lăsat apoi în paragină de urmașii lui timp de un deceniu și jumătate — asta e biografia unui eșec sistemic, nu a unui simplu accident administrativ.
Corupția nu e doar plicul cu bani. E și pasajul acesta care a ruginit 15 ani în fața noastră, în timp ce nimeni nu era tras la răspundere. E lipsa voinței politice de a închide un dosar incomod. E confortul cu care o generație de primari a trecut pe lângă problemă și a lăsat-o moștenire.
Poate că recepția asta întârziată e un mic semn că lucrurile se pot mișca. Sau poate că e doar o altă inaugurare cu discurs și plăcuță, înainte de următorul deceniu de tergiversări. Bucureștiul m-a învățat să nu mă grăbesc cu optimismul.
Lasă un răspuns