Prima mea experiență cu cortul la mare

Este puțin ciudat să scriu un articol despre prima mea experiență cu cortul la mare și să încep cu: eram într-o zi la muncă când…., dar n-am de ales. Nimic nu este întâmplător, totul se întâmplă cu un rost. De asta m-am convins cu ceva timp în urmă și tot din acest motiv sunt mai atent la ce se petrece prin jurul meu în ultima perioadă pentru că da, doar de atât este nevoie ca să te bucuri de viață și să trăiești ce viața ți-a pregătit – să fii cu ochii deschiși la orice oportunitate pentru că totul este temporar în viață.

Eram într-o zi normală la muncă și discutam cu un client de vrute și nevrute. Adevărul este că nu mai țin minte restul conversației. Însă a fost o frază ce mi-a rămas întipărită în minte du-te și fă ceva ce n-ai mai făcut până acum.

Câteva ore mai târziu ajung la cei mai buni mecanici auto din București pe care îi cunosc, pe cei din țară nu-i cunosc. Aveam niște treabă cu unul dintre ei – Costică, Bogdan era ocupat cu o mașină. Din una în alta Costică mă întreabă dacă vreau să merg la mare cu ei, cu cortul. A început să-mi explice de zona unde ei au o rulotă și ce frumos este acolo. Multă liniște, mulți prieteni cu alte rulote, alții dorm în corturi, așa cum aveam să fac și eu. Foarte aproape de mare, relaxare, distracție între prieteni, aveam să facem fasole cu ciolan la ceaun….tot așa o ținea, dar eu nu mă concentram deloc la ce spunea el, mintea mea fugea în toate direcțiile.

Nu-mi venea să cred cum se legau lucrurile. Doar cu câteva ore în urmă cineva străin mi-a spus să fac ceva ce n-am mai făcut până în acel moment. M-am întors la el și i-am spus: DA! VIN! Dar n-am cort și ce o mai trebui. Spusesem da la ceva ce nu mai făcusem niciodată și nici nu știam de ce lucruri aveam nevoie, cu excepția cortului pe care nu-l aveam.

Mi-a pus Costică un cort la dispoziție, însă eu a trebuit să-mi cumpăr o saltea din Decathlon, restul detaliilor minore le-am discutat pe repede înainte și la telefon a doua zi, când am și plecat.

A doua zi am lucrat câteva ore și am plecat repede în Decathlon să-mi iau salteaua pentru dormit în cort. Vreau să îți zic că am dormit regește. Am luat modelul pentru două persoane și cu o pătură peste saltea, nici nu se simte diferența față de acasă. Mai era acolo un model de saltea cu vreo 50-60 lei mai ieftină, dar mai slabă calitativ și mă gândeam să nu cedeze mai devreme, așa că nu m-am zgârcit, mai ales că eu aveam să dorm pe ea.

Asta s-a întâmplat pe la ora 14-15, la maxim 15.30 eram în casă și făceam bagajul și o oră mai târziu eram în benzinărie să-mi fac plinul și să-mi plătesc taxa pentru pod. Eram în adidași, șort de plajă, cămașă casual, ochelari de soare și un cico rece. Se uita lumea la mine ca la felul paișpe, dar de-aia nu mai puteam eu. Urma să dorm în cort la noapte.

Într-un final am intrat pe autostradă către mare. Goneam în formație de trei, alte patru mașini aveau să vină în următoarea seară. Nu-mi amintesc să mai fi fost vreodată atât de entuziasmat că merg la mare, mai ales că în urmă cu ceva mai mult de 24 de ore nici nu mă gândeam la mare, cu atât mai puțin că voi dormi în cort.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în locația de off camping a fost să scoatem o masă pliabilă, câteva pahare cu picior, un vin de la rece, gheață și suc. Cel mai bun comitet de primire pe care l-am avut. După primul pahar ne-am apucat să montăm un cort mai mare pe post de antreu la rulotă, la 10-11 noaptea, în timp ce auzeam valurile mării fără să le pot vedea, doar stelele de pe cerul înnorat ne erau martori.

După alte câteva pahare am terminat cu cortul mare și eu cu Victor ne-am apucat să ne montăm corturile noastre. Al lui era ceva mai nou și mai mare, tot din Decathlon. Cortul ăsta am de gând să mi-l cumpăr și eu pentru următoarea escapadă. Este de 3 persoane, deci două vor sta regește, este mai rezistent, are mai multe guri de aerisire și se strânge în maxim 1 minut.

În timp ce noi ne pregăteam corturile, bine…mult spus noi că eu mai mult țineam de ele ca să nu le ia vântul că nu aveam nici cea mai mică idee ce să fac. Costică era ocupat să pregătească grătarul și din când în când ne mai întâlneam toți 3 la masa pliabilă și descopeream paharele pline, din nou.

Am avut parte și de ceva momente amuzante când ne-am trezit că eu nu aveam pompă de umflat salteaua. Pe cutia saltelei văzusem ceva mare și rotund și arăta că rezistă la cel puțin 100 de umflări și dezumflări, iar eu m-am gândit că rotesc de chestia aia și se umflă singură. Chiar lângă era și un desen cu o pompă.

Citește și: Care este diferența dintre camping și off camping

Eu și Victor am suflat la saltea până pe mine m-a luat amețeala. Când am zis că este suficient și m-am dus cu ea la cort m-am trezit că nu intră. Apucă-te și dezumflă ca apoi să umfli iar. Ca un înger amuzat apare Costică cu o pompă manuală, dar nu intra bine pe gaura saltelei, trebuia vârful pompei să fie de alt diametru. Ne-am descurcat într-un final, dar după câteva zile când am plecat și am strâns totul, Costică a găsit o pompă electrică perfectă pentru salteaua mea. Multă sănătate! Așa strigam când ciocneam paharele și stăteam lângă grătar.

Am adormit in cort cu sunetul valurilor agitate, liniștea amețitoare a nopții departe de jungla urbană din București. Dimineața când m-am trezit am tras pe nas un aer amețitor de ceva nou, fresh și plăcut în timp ce mă uitam la marea cea mare. Plaja era la 10-20 de metri de noi, berea a fost mereu rece și multă. Nu m-am mai simțit niciodată atât de liber și relaxat.

Făceam ce voiam și când voiam. Era liniște, fără vreun băiețaș negru de la atâta soare care să plimbe o găleată de porumb pe nisip, muzică proastă în boxe proaste, bere caldă și apăcită la 6 lei paharul sau șezlonguri stricate la supra-preț, nu. Eram doar noi, marea, consumație fără limită, șezlonguri și scaune pliante pe care Costică cel inspirat le-a cumpărat cu timpul și ne uitam la linia orizontului unde se unește marea cu cerul albastru.

Așa am ținut-o fără griji. În următoarea seară au mai venit câteva mașini, iar distracția s-a intensificat, stelele s-au înmulțit (am văzut și Carul Mare, pe ală mic cred că era prea mic de nu-l vedeam :))) ). Distracție între prieteni fără nici un fel de grijă, la un moment dat uitasem și de telefon. Când ai uitat ultima oară de telefon?

Acolo l-am întâlnit și pe nea Lucică – omul care locuiește într-un auto-rulotă, dintr-o plajă în alta. Mai are grijă de cei care lasă rulotele pe acolo, iar aceștia au grijă la rândul lor de el. Dacă îl întâlnești să știi că îi place o masă caldă, îl poți recunoaște după chelie.

Când eram pe autostradă în drum spre mare mă gândeam doar la chestia asta nebună pe care am putut s-o fac, așa fără nici un fel de plan. Nu că n-aș mai fi plecat până acum fără nici un plan de bătaie, doar că de data asta aveam să dorm în cort aproape de plajă. Și uite așa conduceam eu pe drumul înstelat și mă gândeam: cât de rău poate să fie? Acum mă gândesc doar cât de dor îmi este.

Combinația asta a fost atât nouă pentru mine, dar m-a și făcut să văd viața altfel, mai simplă și mai frumoasă. În astfel de locuri omul se întoarce la origini. Mâncarea era pregătită de fetele care o făceau de plăcere, nu ca pe o datorie, iar noi, dacă nu mai desfăceam vreo bere, mai meșteream prin zonă câte ceva. Mai prindeam cortul de la rulotă în niște cuie speciale, mai strângeam de chingile care țineau cortul pe deasupra ca să nu se umfle de la vânt, iar apoi ne întindeam pe șezlonguri și admiram natura.

În funcție de momente, eu ascultam muzică și priveam marea, citeam, ascultam poveștile și experiențele diferite ale oamenilor de pe-acolo sau închideam ochii și ascultam marea agitată dinaintea furtunii.

În ziua de sâmbătă când a fost dat și mesajul de la RO Alert cu codul roșu de furtuni în Județul Constanță, ghici unde eram și noi. Exact. Am văzut și o tornadă pe mare la 20-30 de km de noi și alta ce încerca să se formeze deasupra noastră. Urmăream pescărușii cum se joacă cu valurile vântului și cum zboară milimetric pe deasupra mării în speranța că prind masa de seară. Ocazional, când îmi mai aminteam că am și telefon mobil mai schimbam câteva vorbe despre nemurirea sufletului cu câte un prieten făcut din aceeași scoarță. Totul era atât de simplu, frumos și satisfăcător.

S-au făcut planuri și pentru o întoarcere glorioasă, iar peste 1-2 luni să vizităm și munții. Acolo berea se răcește în pârâu, focul este făcut pentru căldura corpului și pentru poveștile spuse de fiecare în parte, iar căciula este accesoriul principal.

În prima dimineață de când m-am întors și am ieșit la muncă, am tras pe nas mirosul curat și rece al pomilor uzi de lângă bloc și de la bruma de dimineață. De mult n-am mai făcut asta și de și mai mult nu am mai avut atâta satisfacție, n-am mai fost fericit doar de la atâta lucru banal pe care îl aveam la dispoziție în fiecare dimineață, dar alegeam să-l ignor.

De ce? De ce a fost nevoie de un client care să-mi arunce o vorbă în vânt și tot întâmplător am ajuns la garaj unde Costică m-a invitat cu ei la mare, cu cortul. De ce?