Cătălina a avut chef de cinema într-o seară de marți. Nu weekendul, nu vineri seara — marți, când sala e pe jumătate goală și biletele costă mai puțin. Mi-a trimis o listă scurtă pe WhatsApp: trei filme, trei opțiuni. Am văzut Michael Jackson pe listă și am ales fără să mai citesc restul. Cel mai celebru nume câștigă întotdeauna. Așa că am ajuns la mall Băneasa, popcorn în mână, pregătiți pentru Regele Pop.
Ce este filmul Michael și unde se oprește povestea
Filmul Michael Jackson — intitulat simplu Michael — este un biopic regizat de Antoine Fuqua, lansat în aprilie 2026, care urmărește viața lui Michael Jackson de la primii ani în familia Jackson, ascensiunea prin formația Jackson 5, cariera solo și marile succese muzicale, până la lansarea albumului Bad în 1987 și turneul aferent. Atât. Filmul se oprește deliberat în 1987, înainte ca viața lui Michael să devină cu adevărat complicată.
Asta e prima limitare pe care trebuie să o înțelegi înainte să cumperi biletul: nu vei vedea povestea completă a lui Michael Jackson. Vei vedea prima jumătate — cea glorioasă, cea curată, cea în care totul merge în sus.
Două ore pentru copilărie, Jackson 5, Motown, Thriller, Bad. Mult material, ritm alert, destul de puțin timp pentru a aprofunda orice. Și sincer, dacă stai să te gândești, probabil că un serial de 6-8 episoade ar fi fost formatul corect pentru o poveste atât de densă. Dar nu avem serial, avem film.
Ce funcționează: Jaafar Jackson e o revelație
Cel mai bun lucru din film se numește Jaafar Jackson și este nepotul real al lui Michael. Acesta este debutul lui cinematografic și, dacă nu știai dinainte, ai putea jura că ai în față o reîncarnare. Mișcările, vocea, postura, acea combinație unică de fragilitate și putere scenică — Jaafar le-a studiat și le-a absorbit cu o fidelitate care îți taie respirația în anumite momente.
Scena de la Motown 25, cea cu Billie Jean și primul moonwalk televizat, este probabil cel mai bun minut și jumătate din film. Sala a murmurat. Cătălina a pus mâna pe brațul meu. Ăsta e Michael Jackson, nu o imitație — e o invocare.
Și tânărul Juliano Krue Valdi, care îl joacă pe Michael copil în perioada Jackson 5, e la rândul lui remarcabil. Doi actori excepționali pentru același personaj. Filmul ar fi fost mult mai puțin fără ei.
Problema reală: cine a plătit filmul a decis și ce intră în el
Acum să vorbim despre elefantul din cameră. Sau mai bine zis, despre mai mulți elefanți pe care nu îi vei vedea nicăieri în film, deși ar trebui să fie acolo.
Michael este un film aprobat, finanțat și supravegheat de estate-ul Jackson — adică de familia și moștenitorii legali ai artistului. Frații lui Jackson sunt printre executive producers. Iar asta nu e un detaliu minor, e fundamentul care explică tot ce urmează.
Când același grup care deține drepturile comerciale asupra numelui Michael Jackson — streaming, licențe, merchandise, tururi omagiale, colecții — decide și ce se vede pe ecran, nu mai ai un biopic. Ai o campanie de imagine cu buget de blockbuster. Estate-ul Jackson câștigă bani din fiecare piesă streamată, din fiecare tricou vândut, din fiecare licență acordată. Orice controversă reactivată le afectează direct veniturile. Deci interesul lor nu era să spună adevărul — era să protejeze brandul.
Și se vede.
Ce lipsește din filmul Michael Jackson
Janet Jackson nu există. Pur și simplu nu apare în film. O soră care a construit ea însăși o carieră de legendă, care a trăit în aceeași familie, în același haos — inexistentă. Janet a avut de-a lungul anilor o relație tensionată cu estate-ul fratelui ei, cu dispute legate de moștenire și control. Concluzie: dacă nu ești convenabil pentru brand, dispari din propria familie, cel puțin în versiunea cinematografică.
Transformarea fizică nu este abordată serios. Michael Jackson a trecut prin zeci de operații estetice de-a lungul vieții, transformându-se vizual într-un mod care a fascinat și tulburat în egală măsură opinia publică. Era un subiect imens — psihologic, uman, tragic. Filmul îl atinge superficial, îl tratează cu mănuși și trece mai departe. Un om care și-a schimbat literal fața de nenumărate ori merita cel puțin o scenă care să întrebe de ce.
Dependența de medicamente și spirala ultimilor ani sunt complet absente — logic, din moment ce filmul se oprește în 1987. Dar tocmai de asta alegerea acestui punct final pare calculată. Michael Jackson a murit în 2009 dintr-un stop cardiac cauzat de supradoză de propofol, administrat de medicul său personal. Anii dintre 1987 și 2009 includ cele mai dramatice și mai complexe capitole din viața lui. Toate lăsate pentru un eventual sequel care, dacă va respecta același model, va fi la fel de sterilizat.
Acuzațiile de abuz sexual asupra copiilor — subiectul care a împărțit lumea în două tabere ireconciliabile — nu sunt menționate. Nici măcar tangențial. Filmul îi arată pe copii în preajma lui Michael exclusiv pentru a demonstra că el era bun și iubitor cu ei, fără nicio urmă de ambiguitate sau întrebare incomodă. Există un motiv legal parțial pentru asta — acordurile de confidențialitate din jurul dosarului Chandler interziceau oricărei părți să facă declarații publice — dar absența completă a oricărei nuanțe transformă aceste scene în propagandă subtilă.
Concluzia
Am ieșit din sala de cinema de la Băneasa mulțumiți de seară. Cătălina a zis că Jaafar e fenomenal. Am fost de acord. Muzica lui Michael Jackson rămâne copleșitoare indiferent de context, iar spectacolul vizual al filmului e indubitabil.
Dar am ieșit și cu senzația că am văzut un portret de ceară — frumos, fidel în detalii, dar fără suflu. Michael Jackson a fost unul dintre cele mai fascinante și mai tragice personaje din istoria muzicii populare — un om distrus de copilăria pe care nu a apucat să o trăiască, reconstruit artificial de industria care l-a consumat, acuzat de lucruri teribile, adorat necondiționat de milioane. Era material pentru cel mai bun film al deceniului.
În schimb, familia a produs un advertorial elegant.
Filmul merită văzut pentru Jaafar Jackson, însă merită criticat pentru tot restul.
Lasă un răspuns