Citesc zilele astea, prin toate ziarele, aceeași știre dată ca o revoluție: ghenele de gunoi din blocuri urmează să dispară, iar Bucureștiul intră într-o nouă eră a colectării selective. Sună grozav. Locuiesc în Grivița, la bloc, cu o ghenă de gunoi pe tub, așa că ar trebui să fiu primul care aplaudă. Singura problemă e că am mai auzit povestea asta. Mot-à-mot. Acum aproape un deceniu.
Pentru că entuziasmul cu care e prezentat „planul” merită temperat cu puțină memorie, hai să punem lucrurile în ordine: ce se anunță acum nu e o premieră, ci a doua încercare de a face exact același lucru.
Ghenele de gunoi din blocuri trebuiau închise încă din 2015
Strategia pe care Primăria Capitalei o pune acum în dezbatere publică, cu orizont 2033, sună impresionant. Doar că obligația de a închide ghenele de gunoi din blocuri nu e nouă. Ea există, negru pe alb, din 2015.
Mai exact, e vorba de Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 82 din 28 aprilie 2015, prin care s-a aprobat „Strategia de dezvoltare și funcționare pe termen mediu și lung a serviciului public de salubrizare”. Acel document prevedea închiderea tubulaturilor interne de gunoi din blocuri și înlocuirea lor cu insule de colectare selectivă pe domeniul public, cu termen până în 2025. Ba mai mult, stabilea și amenzi între 30.000 și 50.000 de lei pentru primăriile de sector care nu se conformau. Strategia a fost între timp completată și modificată prin alte hotărâri (501/2017 și 312/2019), semn că subiectul a tot fost rumegat administrativ ani la rând.
Cu alte cuvinte: termenul a trecut, ghenele sunt în mare parte tot acolo, și nimeni nu a plătit nicio amendă. Iar acum aceeași măsură e reambalată cu un orizont nou, 2033, ca și cum am porni de la zero.
De ce a picat planul prima oară
Aici e partea pe care presa de azi, ocupată să reia comunicatul PMB, o ratează aproape complet. Motivele eșecului din 2015–2025 sunt documentate și, sincer, nu s-au schimbat.
Mihai Mereuță, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Habitat, omul care se ocupă de problematica asta de zeci de ani, a pus degetul pe rană: măsura trăia doar în Strategie, dar nu fusese prinsă și în Regulamentul serviciului de salubrizare. Adică nu avea obligații ferme și, mai ales, nu avea sursă de finanțare pentru infrastructură. O strategie fără bani și fără responsabili clar e o listă de bune intenții.
Apoi e vidul de responsabilitate. Documentul pasa execuția către primăriile de sector și asociațiile de proprietari, fără să spună limpede cine face și cine plătește. Rezultatul previzibil: nu și-a asumat nimeni nimic, iar unele primării s-au limitat la a trimite înștiințări asociațiilor, lăsându-le pe ele să se descurce.
Mai e și o problemă juridică serioasă, ridicată chiar de asociații: ele nu au dreptul să amenajeze puncte de colectare pe domeniul public, mai ales la mai puțin de zece metri de geamul cuiva. Amenajarea infrastructurii pe domeniul public e obligația primăriei, nu a locatarilor. Acolo unde primăriile chiar au amplasat insule de colectare în exterior, multe au rămas nefuncționale.
Și, ca să nu uităm omul de la bloc: pentru cineva de la etajul 10, ideea de a coborî de fiecare dată ca să sorteze pe cinci fracții e o barieră reală, nu un moft. Fără soluții gândite pentru blocurile înalte, sortarea rămâne pe hârtie.
Ce aduce nou strategia din 2026
Ca să fiu corect, noua strategie e mai detaliată și mai ambițioasă decât predecesoarea. Calendarul de închidere e etapizat: 30% dintre ghene în primul an de la aprobare, 60% după doi ani și 100% după trei. Se adaugă mutarea a cel puțin 30% din colectarea menajeră pe timpul nopții, interdicția de a ridica gunoiul în orele de vârf pe arterele cu transport public, înlocuirea măturilor și suflantelor cu aspiratoare stradale cu filtre HEPA, o flotă tot mai electrică și sistemul „plătește cât arunci”.
Pe hârtie, e exact ce face Europa de Vest. Am văzut în Olanda cum arată un sistem care chiar funcționează. Problema noastră nu e niciodată viziunea. E execuția. Și aici intervine o experiență pe care am trăit-o direct.
Am fost în Pajura, acolo unde „viitorul” venise deja
În februarie 2023 m-am dus în Pajura, în Sectorul 1, să fotografiez primele platforme subterane de colectare separată din București — un program pilot demarat încă de pe mandatul Clotildei Armand. Am scris atunci pe larg despre el: Platforme subterane pentru deșeuri în Pajura Sector 1.
Pe hârtie, erau o bijuterie: cinci fracții (rezidual, biodegradabil, plastic/metal, hârtie/carton, sticlă), acces electronic pentru utilizatori, senzori de umplere, cip de identificare pe fiecare container, sistem de ridicare din subteran, panou fotovoltaic și supraveghere video. Exact genul de modernizare cu care se laudă și strategia de acum.
Și totuși, întrebarea pe care mi-am pus-o atunci, stând lângă groapa proaspăt săpată, rămâne valabilă: bun, sortăm frumos în cinci recipiente, dar cine le ridică separat și ce se întâmplă la groapa de gunoi? Pentru că dacă toate fracțiile sfârșesc amestecate la final, tot efortul de la bloc e egal cu zero.
Mai e un detaliu care spune totul despre felul în care se întâmplă lucrurile la noi: din zece platforme promise inițial pentru Pajura au ieșit cinci, iar termenul anunțat de o lună s-a transformat într-un an și jumătate. Chiar și proiectul-vitrină, cel cu care ne mândream, a livrat pe jumătate și cu mare întârziere.
Asta e fix capcana în care riscă să cadă și strategia din 2026: infrastructura sclipitoare nu rezolvă nimic dacă lanțul se rupe la capăt. Containere inteligente fără un sistem coerent de ridicare și tratare separată sunt doar decor scump.
Deci ce s-a schimbat, de fapt?
Sincer? Ambiția documentului, nu și condițiile care l-ar face să funcționeze. Atâta timp cât măsura nu e prinsă ferm în regulament, cu finanțare clară și cu responsabilități împărțite negru pe alb între primăria generală, sectoare și asociații, riscăm să rescriem aceeași poveste peste câțiva ani, cu un titlu identic și un orizont mutat mai încolo.
Iar contextul politic nu ajută. Primarul Ciucu a deschis o grămadă de fronturi în primele luni de mandat, plângându-se constant că a moștenit o primărie cu datorii și fără bani. Pe acest fundal, a relansa o strategie e mult mai ieftin, politic și financiar, decât a o duce până la capăt. E mai ușor să anunți închiderea ghenelor de gunoi din blocuri decât să construiești, sector cu sector, infrastructura care chiar le-ar face inutile.
Mi-aș dori să mă înșel. Mi-aș dori ca, de data asta, ghenele de gunoi din blocuri să dispară cu adevărat, iar Bucureștiul să sorteze ca un oraș european. Dar până nu văd bani, responsabili și un lanț de colectare care funcționează de la etajul 10 până la groapă, rămân la concluzia de acum doi ani din Pajura: sună bine, poate chiar prea bine.
Ne (re)vedem în 2033.
Lasă un răspuns