Sunt seri pe care nu le planifici, dar care rămân. A mea a început cu o sticlă de Amaro Montenegro pe care tatăl Catalinei o adusese tocmai din Italia, dintr-o călătorie prin Europa. A scos-o într-o seară, fără ocazie anume, și am băut-o ca digestiv, un păhărel mic, la finalul mesei. Atât. Exact cum am văzut că se procedează în Italia la restaurante. Și exact așa trebuie băută. De acolo a pornit curiozitatea care m-a făcut să sap după povestea acestui lichior și să-mi dau seama că ținusem în mână una dintre cele mai iubite băuturi ale Italiei.
Ce este, de fapt, Amaro Montenegro
Pentru cine nu-l cunoaște: e un amaro, adică un lichior digestiv italian pe bază de plante, dulce-amărui, îmbuteliat la 23% alcool. Amaro Montenegro se produce la Bologna și e considerat unul dintre cele mai vechi amaro-uri comerciale din lume, distilat și astăzi după aceeași rețetă din 1885.
Ce m-a cucerit la el e echilibrul. Nu e brutal de amar, cum sunt unele amaro-uri medicinale (Fernet-Branca, de exemplu, te lovește direct în papile). Aici ai note clare de portocală, vanilie și eucalipt, peste un fundal de plante și un final ușor amărui, dar deloc agresiv. E genul de băutură pe care o apreciază și cineva care, în mod normal, ocolește gusturile amare.
Povestea din spatele etichetei
Eticheta scrie „Premiata 1885” și „Bologna – Italia”, și am vrut să înțeleg ce e cu anul ăsta. Băutura a fost creată în 1885 de Stanislao Cobianchi, un personaj fascinant: născut în 1862, refuză cariera religioasă pe care i-o pregătea familia și pleacă să cutreiere lumea, adunând plante și idei. Întors la Bologna, își deschide propria distilerie și, după ani de experimente, obține un elixir pe care îl numește inițial Elisir Lungavita — „elixirul vieții lungi”.
Abia în 1896 capătă numele de azi, în onoarea Prințesei Elena de Montenegro, care s-a căsătorit cu viitorul rege Vittorio Emanuele al III-lea și avea să devină regină a Italiei. Detaliul care mi-a plăcut cel mai mult: rețeta completă e cunoscută, se spune, de doar câțiva oameni din companie, iar ingredientul final, secret, numit Il Premio, e o micro-distilare păstrată ca pe o comoară. Din cele aproximativ 40 de plante folosite — portocale dulci și amare, scorțișoară, cuișoare, vanilie, coriandru, eucalipt și altele, doar o parte sunt dezvăluite public.
Cum se bea Amaro Montenegro
În seara aceea am consumat exact cât trebuia: un păhărel, la temperatura camerei. Și aici vine legătura cu o altă amintire. Când am fost la Roma, am observat un obicei pe care nu-l aveam la noi: la finalul mesei, restaurantele îți aduceau un pahar de limoncello din partea casei. În unele locuri, mai ales cele mici, de familie, îți lăsau pur și simplu toată sticla pe masă. Gest de ospitalitate curat. Oricum, mai mult de un păhărel nu reușeam să bem și nici nu e ideea.
Asta e cultura italiană a digestivului, pe care Amaro Montenegro o întruchipează perfect. Italienii au până și un cuvânt pentru el: ammazzacaffè, „ucigașul de cafea”, păhărelul băut după espresso, ca să „închidă” masa fără grabă. Limoncello-ul e dulce, citric, răcoritor și tipic sudului Italiei; Montenegro e la polul complexității, dulce-amărui și aromat. Roluri identice, profiluri opuse.
Practic, îl poți bea simplu, ușor răcit, sau pe gheață cu o felie de portocală. Apare și în cocktailuri, în Black Manhattan, de exemplu, poate ține locul vermutului, deși acolo amaro-ul clasic e Averna, iar Montenegro intră ca variantă mai blândă și mai citrică.
Abonează-te ca să rămâi la curent cu cele mai noi articole
Merită cumpărat?
În România îl găsești ușor, la prețuri rezonabile pentru un lichior italian autentic. Sticla de 0.7l o găsești aici pe la 95–100 de lei. Pentru ce primești, mi se pare corect. Designul actual al sticlei, cu silueta inspirată din flacoanele alchimiștilor, a fost reîmprospătat în 2018, dar lichidul dinăuntru a rămas neschimbat de peste un secol.
Dacă vrei o băutură care să-ți „închidă” o masă fără să te copleșească, Amaro Montenegro e una dintre cele mai sigure și mai plăcute alegeri. Iar dacă, la fel ca mine, o primești cadou dintr-o călătorie prin Italia și o deschizi într-o seară obișnuită s-ar putea să rămână, ca seara aceea, mai mult decât o simplă băutură.
Lasă un răspuns