Nu este nici un secret pentru devoratorii de filme și seriale că acolo unde HBO se implică iese ceva care intră în istorie. În primele 10 din top 250 cele mai bune seriale create vreodată, 3 sunt produse de HBO, alte 5 seriale menționate în acest articol apar în același top 250 cele mai bune seriale. Unul din cele 3 este Band of Brothers despre care am scris în articolul despre filme de război bazate pe fapte reale.
Câteva seriale menționate în acest articol sunt terminate, iar altele încă mai primesc sezoane noi. Acest top cu cele mai bune seriale de pe HBO Max va fi mereu actualizat, așa că puteți salva linkul dacă vreți să urmăriți actualizările pentru recomandările mele de seriale.
House of the dragon

House of the Dragon este o poveste din ceea ce peste 5 – 10 ani vom numi Universul Game of Thrones, pentru că mă aștept să mai urmeze și multe alte seriale ce țin de povestea principală (Game of Thrones).
Încă mai sunt de apărut câteva episoade din primul sezon, dar până acum nu sunt nici măcar la fel de impresionat așa cum am fost la Game of Thrones după primul sezon. Nici nu zici să fie mai bun, ci măcar la fel de bun, dar nu este cazul.
Până acum, povestea principală se axează pe un singur subiect – succesiunea la tron sub domnia celor din Casa Targaryen. Am scris aici prima impresie după ce am văzut primul episod din House of the dragon, iar în articolul ăsta am făcut o comparație cu serialul produs de Amazon – The rings of power. Pentru că în prezent, aceste două seriale au apărut în același timp, iar ca buget, mă cam bufnește râsul. Costul de producție a primului sezon House of the dragon a costat aproape cât un singur episod din serialul The rings of power.
Raised by Wolves

Planeta Pământ este în pericol, iar rasa umană este la marginea extincției. Doi androizi, pe numele lor Mama și Tatăl, au misiunea de a crește un grup de copii pe o planetă virgină, cu scopul de a salva rasa umană.
Misiunea devine mai complicată când un ordin religios – grupul Mithraic ajunge pe aceeași planetă și fac contact.
Cernobîl

Cernobîl este o mini-serie cu doar 5 episoade, dar foarte bine construite. Nu este documentar, deci vor exista mici detalii care vor fi diferite, dar povestea principală este cea mai apropiată de adevăr. Mini-seria produsă de HBO prezintă cursul evenimentelor ce au dus la catastrofa care a intrat în istoria ca unul dintre cele mai mari dezastre produse din greșeala umană. Dar prezintă excepțional de bine și detaliat cum au fost controlate și dirijate evenimentele ce au urmat.
În același timp vedem și perspectiva locuitorilor din apropierea centralei nucleare și cum au fost mințiți. Un serial pe care toți trebuie să-l vedem și revedem ca să înțelegem costul erorii umane în astfel de circumstanțe, dar mai ales costul minciunii.
Mini-seria Cernobîl este în prezent pe locul 5 în topul celor mai bune seriale TV. A câștigat 2 premii la Globurile de Aur, plus alte 55 de premii și încă 57 de nominalizări.
Game of Thrones

Unul dintre cele mai mediatizate, apreciate și așteptate seriale (chiar dacă serialul s-a încheiat, orice film, serial, poveste nouă apare – este așteptată ca pâinea caldă). Există filme care au avut bugete mai mici decât a avut Game of Thrones pe un singur episod. Regi, regine, prințese și domnitori. Imperii și armate, toate prezente la cel mai grandios nivel posibil. Toate sunt bazate pe cărțile scrise de George R. R. Martin.
Serialul prezintă Lorzii și familiile acestora care luptă atât pentru capul lor și celor dragi, dar și pentru teritorii. Probleme conjugale ale lorzilor pălesc în comparație cu demonii adormiți ce se trezesc și încep să mărșăluiască în spatele Zidului. O poveste mare, complicată, plină de evenimente schimbătoare și cu mulți actori principali care dispar imediat din peisaj. Asta a fost una din atracțiile serialului în primele sezoane – efectiv nu știai cine sunt personajele principale pentru că mureau pe capete.
Westworld

Fără dar și poate, Westworld este cel mai bun și complex serial din domeniul sci-fi. Povestea cu care serialul abordează primul sezon este plasată într-un trecut nu foarte îndepărtat de al nostru, ca stil de viață. Marea diferență este că parcul unde oamenii plătesc o gălăgie de bani pentru o escapadă acolo este plin de androizi.
Complexitatea serialului poate fi definită atât prin schimbarea, avansul incredibil de mare pe care îl face de la un sezon la altul, dar, cel mai important de urmărit sunt subiectele. Existența unui astfel de parc, nevoile oamenilor care tot revin în acel loc unde fac ce doresc fără consecințe, însă ce aveți să descoperiți înspre final – conștiința. Mai exact subiectul conștiinței duale.
Sau puteți doar să vedeți un simplu serial sci-fi plin de dramă și mister unde ne lasă să sperăm la un viitor cel puțin la fel de „bogat”? Nu știu. Fiecare vede ce dorește. Dar vă recomand să vedeți dincolo de un simplu serial banal. Haterii vor spune că „nu este mișto, frate”, pentru că nu au înțeles de ce roboții ăia sclavi vor să cucerească lumea.
Rome
Un serial excepțional care prezintă frumos o parte a istoriei. Cel puțin așa am văzut că este lăudat acest serial. Spre rușinea mea, nu cunosc prea mult din partea asta de istorie, deci nu pot să confirm cât de aproape este serialul de realitatea de mult apusă. Așa că m-am uitat la serial ca și cum nu cunoșteam nimic, adevărul de altfel.
Dacă v-a plăcut filmul Gladiatorul atunci o să vă placă și acesta. Diferența majoră este că în acest serial, Roma este o republică, pe când în filmul Gladiator Roma este condusă de Împărat. O perspectivă frumoasă de admirat și o oportunitate de a învăța și puțină istorie dacă tot alegem să ne clătim ochii la apus de seară.
Friends
Dacă fenomenul stand-up comedy ar avea un frățior mai mic atunci acesta s-ar numi Friends. Un serial la care te oprești din râs doar ca să o iei de la capăt și aveți multe capete de la care să reîncepeți. Serialul are 10 sezoane cu peste 200 de episoade.
Veți râde la povestea a 6 prieteni care trăiesc împreună în Manhattan. Le veți vedea viața personală și cea profesională, cu momente amuzante, dar și mai puțin amuzante. Probleme de familie, romanțe, bătăi și lacrimi. Unul din cele mai lungi și apreciate seriale produse de HBO.
The Sopranos
Fiecare serial este renumit, apreciat pentru o poveste bine conturată și captivantă, momentele amuzante, personajele principale îndrăgite de foarte multă lume, dar mai există și seriale (ca și filme de altfel) ce sunt apreciate pentru rolul lor fundamental – actoria.
The Sopranos este unul dintre cele mai bune seriale tv din istorie. Este pe locul 13 în top 250 cele mai bune seriale, iar majoritatea care au urmărit serialul au recunoscut că este mai mult decât un serial cu o poveste despre Mafie. Deși povestea este total ficțională, putem admira atât actorii care joacă excelent, dar și importanța familiei. O familie cu soție și copii, dar și familia de la muncă.
Mr. Robot
Mr. Robot este despre Elliot Alderson, interpretat magistral de Rami Malek – foarte cunoscut și pentru rolul său din Bohemian Rhapsody, viața lui Freddie Mercury. Elliot este un programator excelent ce lucrează în securitate-cibernetică pe timp de zi și hacker pe timp de noapte.
Serialul mai aprofundează în același timp și subiectul sensibil despre „democrația” în care trăim, o democrație hăcuită, dar și cum o persoană introvertită și dependentă de droguri se luptă cu societatea pe care nu o poate înțelege și absorbi.
Serialul se află momentan pe locul 175 în topul celor mai bune seriale TV și a câștigat 2 premii la Globurile de Aur, plus alte premii și nominalizări.
The Wire
Trebuie să încep cu mențiunea că serialul The Wire se află în prezent pe locul 6 în topul celor mai bune seriale. Primul sezon a început în 2002 iar ultimul a apărut în 2008. Este un serial cu și despre crime, droguri și poliție, dar în mod special este despre orașul Baltimore. Din acest motiv este posibil să nu prindă pe oricine povestea, însă rețineți că este un serial de generație mai veche unde actoria era atuul principal și nu degeaba deține acel loc în top.
Spun că nu este pentru oricine deoarece serialul este plin de personaje și multe dintre ele prezintă detalii ce nu fac parte din povestea principală.
Billions

Este de departe unul dintre serialele mele favoritele de pe HBO Max. În final este o dramă, dar este plin de suspans, mister, oameni care se joacă cu banii la cel mai înalt nivel, dar și procurori și avocați care dictează jocul de putere.
Povestea principală care dăinuie și în prezent este despre Chuck Rhoades, interpretat la cel mai înalt nivel de talentatul Paul Giamatti, care pune ochii pe Bobby Axelrod (interpretat de Damian Lewis pe care este posibil să-l știți din serialul Homeland). Bobby administrează un fond de acoperire, însă cumva reușește să ajungă în atenția biroului Procuraturii.
Deși sunt multe filme și seriale ce prezintă viața milionarilor și justiția care este pe urmele lor, acesta se numără printre puținele care sunt extrem de aproape de adevăr. Cum își obțin milionarii informațiile, în ce tipuri de afaceri se bagă și în care nu. Care sunt pârghiile justiției și ce compromisuri fac de cele mai multe ori ca să obțină dreptatea. Sunt multe ce puteți descoperi și învăța din serialul Billions.
Counterpart

Din păcate nu cred că acest serial va mai avea sezon nou, așa că aveți doar 20 de episoade, însă cu o poveste tare frumoasă. Counterpart este un serial băgat la categoria dramă, sci-fi și thriller – iar aceste 3 categorii reprezintă foarte clar tot serialul. Povestea este despre spioni și orașul Berlin. Un oraș expus unui experiment ce a eșuat.
Howard Silk, interpretat cum nu se poate mai frumos de J.K. Simmons este un simplu angajat ce nu reușește să avanseze profesional. Dar imediat descoperă că de vină pentru stagnarea lui a fost nimeni alta decât soția lui care este spion, în ambele lumi.
Da, exact! Două lumi identice în câteva aspecte, dar foarte diferite în restul. Doi Howard Silk, cu același loc de muncă și totuși altă influență și putere de decizie. Un serial care te face să te întrebi cum ar fi fost dacă? Mi-a plăcut mult serialul și pentru că am vizitat orașul Berlin, iar multe secvențe au fost filmate direct din stradă, reprezentând bine orașul și viața din Germania.
His Dark Materials

În primul rând este un serial produs de HBO. În al doilea rând are o poveste extrem de frumoasă. Este un serial de familie, plin, dar plin de aventură și cu puțină dramă. Povestea este despre o fată predestinată cu un viitor măreț și niște oameni pierduți ce așteptau momentul. Dar nici nu contează.
Este un serial pe care trebuie doar să-l urmărești și să-i admiri povestea, nu trebuie neapărat și înțeleasă. Este ca acel moment când te uiți la desene animate și mănânci cereale cu lapte, la 30 de ani. Nu? Voi nu faceți asta? Nu știți ce pierdeți. Uitați-vă, dații o șansă. Eu abia aștept să apară anul acesta și sezonul 3.
Abonează-te ca să rămâi la curent cu cele mai noi articole
Outsider
Încă un serial original produs de HBO. Încă un serial bun, dacă nu ai citit și cartea. Serialul Outsider produs de HBO este bazat pe povestea cărții scrisă de Stephen King. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, cartea este mult mai bună decât serialul, dar finalul este același. Însă dacă nu ai citit-o, poți să te uiți liniștit la serial pentru că este bine făcut.
Outsider are doar un sezon – 10 episoade și nu văd șanse prea mari să mai continue, pentru că a prezentat toată povestea cărții. Povestea îl are în prim plan pe Ralph Anderson interpretat extraordinar de Ben Mendelsohn. Ralph este polițistul care urmărește firul unei crime de nedescris. Acesta se bazează pe firul logic al dovezilor ce îi sunt ca servite în față, fără să acorde șansa de nevinovăție și în cele din urmă ajunge să regrete.
Ca să acceptați adevărul trebuie să vă păstrați o minte deschisă. Primul episod prezintă foarte multe evenimente, deci vă recomand să-i acordați măcar o șansă ca să decideți dacă merită mai mult sau nu.
A discovery of witches
Am o poveste scurtă și semi-amuzantă despre acest serial. Cred că acum, când scriu aceste rânduri l-am văzut de cel puțin 5 ori. Însă doar după ce l-am văzut de 2-3 ori am realizat că am și cărțile prin casă. Din păcate cumpăr multe cărți pe care le uit sau le abandonez și între timp se fac seriale după ele, precum cazul de față.
Cartea pierdută a vrăjitoarelor este denumirea în română și vă recomand să-i dați o șansă. Lumea din serial este aparent normală, cu o mică diferență că pe lângă oameni mai există alte 3 specii care arată fix la fel ca oamenii, dar fiecare cu puterile lor: vrăjitoare, vampiri și demoni. Diana Bishop și Matthew Clairmont sunt actorii principali, dar veți prinde drag și de multe alte personaje.
Serialul m-a fascinat pentru că are ceva ce extrem de puține seriale și filme au exploatat atât de frumos: lupta dintre bine și rău într-o notă magică, de poveste unde câteodată simți nevoia că mintea vrea să evadeze. Povestea prezintă subiectul principal din primul episod: cartea Ashmole 782, însă serialul capătă viață proprie cu personaje bine definite și povești secundare noi ce te ține lipit de ecran.
Lasă un răspuns