Mi-am găsit mântuirea abia la finalul unei săptămâni plină de gânduri. Cine se aștepta ca revenirea la cafeneaua unde am tocit scaunele din fier îmi voi regăsi și spiritul de burlac. Deși soluția mi s-a arătat în timp ce tăceam și ascultam cum crește tensiunea, parcă tot nu mă simt complet eliberat și sper că până ce-mi termin și ultimul pahar cu vin să scap și de gândurile acestea vechi.
După cum spuneam, am avut o săptămână tare agitată din care nu-mi amintesc prea multe. Nici despre acest weekend nu vă pot spune totul, pentru că nu mai știu dacă a început de joi sau de vineri. Însă a venit și ziua de duminică. M-am trezit singur în pat și am zis că azi trebuie să fac numai ce vreau în fiecare moment. Se pare că am reușit, pentru că încă zâmbesc și culmea, ziua de azi chiar mi-o amintesc.
Cărți noi de la bookfest, una despre fotografie. Am răsfoit câteva pagini, dar până acum nimic revelator. Însă spiritul de fotograf cred că a prins viață, din nou.
Repede a venit și ora prânzului. Nu eram neapărat cu gândul la mâncare, ci la sală. Nu mai fusesem de vineri. Parchez mașina, intru în mall și nu trece mult până mă trezesc într-o cabină probând un tricou nou. Nu pot să zic că-mi plac mult culorile, dar vânzătoare a spus că-mi vine bine. Am luat două. Nu pentru cuvintele sau gura ei, frumoasă, ci pentru că erau la ofertă.
Tipul din fața mea o făcea pe vânzătoare să stea numai cu gura până la urechi. Râdeau și vorbeau, iar eu stăteam cu tricourile în mână și mă uitam la ei. Nu-i spune prețul, ci doar să aproprie cardul. De unde știa că avea să plătească cu cardul? După care urmez eu, însă fără glume. Îmi spune prețul. Se pare că eu n-am fața unui om care plătește cu cardul, dar îmi pune două hârtii în pungă, pe lângă cele două tricouri, unul era bonul fiscal.
Ajung într-un final și la sală. Astăzi este ziua de cardio și a femeilor de 40 de ani, singure. Nu le-am înțeles niciodată. Le văd în reflecția geamurilor cum se uită către mine, marele Brad Pitt, dar cum întorc capul către ele își feresc privirea. Am încetat să le mai privesc cu dorință.
Nimic spectaculos nu se mai întâmplă restul orei. Mă schimb numai pe jumătate, fiind prea transpirat să-mi mai iau și pantalonii lungi pe mine. Ajung la cafeneaua din față, însă la coadă același tip de la magazinul de haine. Desigur că si fata de aici purta o conversație amuzantă cu el, diferența că aceasta se înroșise zdravăn. Îmi comand același lucru ca și el, un Frappuccino și un wrap.
Mă așez la o masă și mă bucur de ultima zi de weekend. Era atâta liniște încât auzeam multe conversații. M-a intrigat roșcata de lângă mine care încerca să-l impresioneze pe cel de la masa ei. Mai există femei care încearcă să impresioneze un bărbat? Bucuria a durat puțin, pentru că au plecat repede.
Însă discuția dintre două femei m-a captivat total. Acesta nu este genul de blog pe care să scriu despre fantezii, așa că am să aleg să nu detaliez discuția lor. Însă am realizat cât de anxioase sunt unele femei. Cât de mature, sexy și independente încearcă să pară în rutina de zi cu zi, însă au unele momente când se descarcă mai rău ca o fântână.
Ajung devreme acasă și îmi pun niște limonadă făcută de mine, vinul târziu. Scot tricourile și cad cele două hârtii dintre ele. Parcă acum îmi plac mai mult culorile.
Lasă un răspuns