Pe 29 aprilie 2025 am avut privilegiul de a participa, la invitația Forumului Cultural Austriac, la un eveniment cu totul special: proiecția filmului mut „Die Stadt ohne Juden / Orașul fără evrei” la Teatrul Evreiesc de Stat din București. A fost mai mult decât o simplă proiecție. A fost o experiență artistică și istorică profundă, acompaniată live de pianistul austriac Gerhard Gruber, în fața unei săli pline de oameni, printre care s-au aflat și reprezentanți ai Guvernului României, precum și ambasadoarea Austriei la București.
Nu exagerez când spun că acea seară mi-a rămas întipărită în memorie. Nu doar pentru mesajul filmului sau încărcătura simbolică a locației, ci și pentru unicitatea concertului live. Gerhard Gruber, artist specializat în acompaniamentul filmelor mute, nu cântă niciodată de două ori la fel. El improvizează în timp real, reacționând la ritmul și emoția imaginilor. Muzica lui nu a completat filmul, ci l-a transformat. Practic, am asistat la o creație irepetabilă, compusă pe loc, cu o expresivitate care a dat filmului o viață nouă.
Filmul în sine are o poveste incredibilă. „Orașul fără evrei”, regizat de Hans Karl Breslauer în 1924, este o ecranizare a romanului omonim scris de Hugo Bettauer în 1922. În mod cutremurător, autorul a fost asasinat în 1925 de un simpatizant nazist, la doar câteva luni după lansarea filmului, care fusese deja considerat subversiv. Povestea filmului pare astăzi profetică: în orașul fictiv Utopia, evreii sunt dați afară în urma unei crize economice. La început, autoritățile se felicită. Dar curând, fără evrei, orașul se prăbușește: economia colapsează, cultura dispare, iar populația își pierde reperele.
A fost nevoie de aproape un secol pentru ca această operă să revină la lumină. Considerat pierdut, filmul a fost redescoperit întâmplător într-un târg de vechituri din Franța în 2015. După o muncă minuțioasă de restaurare realizată de Filmarchiv Austria, filmul a fost readus în circuitul internațional și a devenit parte a unor cine-concerte organizate în întreaga lume. Iar ceea ce s-a întâmplat la București, într-un spațiu atât de simbolic cum este Teatrul Evreiesc, face parte din acest demers de recuperare istorică și memorie culturală.
Încă de la primele cadre, mi-am dat seama că nu asist doar la o proiecție, ci la o lecție de luciditate. Filmul este o satiră care ironizează și avertizează. Arată cât de ușor poate fi manipulat un popor, cât de simplu pot deveni minoritățile țapi ispășitori și cât de rapid se poate instala haosul acolo unde dispare toleranța. Este imposibil să nu faci legătura cu evenimentele istorice reale care aveau să urmeze la nici un deceniu după lansarea filmului.
Povestea din film îl are ca protagonist pe Leo, un tânăr evreu logodit cu Lotte, o fată creștină. Într-un climat tot mai antisemit, el devine vocea lucidă care încearcă să restabilească echilibrul și umanitatea. Nu este o poveste de acțiune, ci o poveste de curaj, rațiune și consecințe. Iar într-un format mut, fără replici vocale, toate emoțiile sunt transmise prin priviri, gesturi și prin muzica live care le susține cu o forță incredibilă.
Seara s-a încheiat cu un scurt moment de Q&A, în care pianistul Gerhard Gruber a vorbit despre viziunea sa artistică. M-a emoționat să-l aud spunând că fiecare seară este unică, că improvizația este modul său de a se conecta cu publicul și cu filmul în același timp. Și așa a și fost: film, muzică, public – o simbioză irepetabilă.
„Orașul fără evrei” nu este doar un film restaurat. Este o mărturie vie a pericolelor intoleranței, o operă care și-a depășit epoca și care continuă să spună adevăruri dureroase, dar necesare. Iar ceea ce s-a întâmplat pe 29 aprilie la Teatrul Evreiesc din București nu a fost doar o proiecție de film. A fost un act de memorie colectivă, artă și conștiință.
Și sunt recunoscător că am fost acolo.
Lasă un răspuns