Nu o să vă povestesc, încă o dată, cum a picat aseară guvernul Veștea. Știți deja: 189 de voturi din 233, AUR a ieșit din sală fix la timp, Grindeanu a plecat înainte de rezultat, iar bietul Veștea a bâlbâit un discurs scris, evident, de o inteligență artificială, citit ca de un copil scos la tablă nepregătit. Cortina a căzut.
Pe mine nu mă mai interesează scena finală. Mă interesează altceva: cine ne-a adus aici și cu ce ne-am ales după o lună întreagă de circ. Pentru că exact acum, în timp ce scriu, aceiași oameni se fâțâie pe la Cotroceni prefăcându-se că negociază o ieșire din criza pe care tot ei au fabricat-o. Și asta merită spus pe șleau.
Cine e de vină? Hai să nu ne prefacem că nu știm
Vinovatul principal are nume, prenume și siglă: PSD. Ei au dat jos guvernul Bolojan printr-o moțiune de cenzură, în luna mai, fără să aibă nici cea mai vagă idee despre ce urmează. Pariul lor a fost simplu și mârșav: îl dăm jos pe Bolojan, după care ne întoarcem la guvernare cu un PNL îngenuncheat și mai docil. Atât. Asta a fost toată „strategia”.
Iar acum, după o lună, se vede negru pe alb că nu aveau nimic. Niciun plan, nicio formulă, nicio majoritate. Doar așteptarea cinică să pice și Veștea, ca să poată veni ei, salvatorii, să „își asume guvernarea”. Politologul Cristian Pîrvulescu o spune fără perdea: cel mai mare pierzător al crizei este PSD. Eu adaug un cuvânt: nu doar pierzător, ci autor. PSD nu a pierdut criza. PSD este criza.
Și culmea ipocriziei a atins-o azi Grindeanu, la Cotroceni, când a declarat senin: „Cu AUR nu, ca să fiu clar.” Superb. Omul care acum o lună a votat moțiunea de cenzură cot la cot cu AUR, care a dat jos un guvern în brațele lui Simion, ne explică acum că el, vezi Doamne, nu se încurcă cu extremiștii. Aceeași gură a mai scos și perla zilei: „Toate aceste jocuri politice, pentru menținerea unora și altora în funcție, mi-aș dori să se fi epuizat.” O spune fix regizorul jocurilor politice din ultimele trei luni. E ca și cum piromanul s-ar plânge de fum.
Vină secundară, dar grasă: Nicușor Dan. Pentru că, în loc să cheme partidele la masă imediat după căderea lui Bolojan, a încercat o schemă transparentă — să-l instaleze pe Veștea, un premier PNL, peste capul lui Bolojan și fără acordul partidului. A vrut să spargă PNL și să refacă pe ușa din dos vechea axă cu PSD. Rezultatul? A spart chiar coaliția care îl susținea pe el. A făcut, cu mâna lui, exact ce-a făcut Iohannis: a promis o direcție și a livrat opusul. Diferența e că Iohannis a reușit rotativa. Nicușor Dan nici măcar atât — a eșuat lamentabil, și a mai și pierdut o lună pe drum.
Lecția de șah a lui Simion (pe care, recunosc, a jucat-o impecabil)
O să spun ceva ce nu-mi place să spun: George Simion a jucat aproape perfect. Și trebuie să recunoaștem asta, altfel rămânem doar niște partizani care văd doar ce vor să vadă.
AUR a negociat peste zi cu Veștea, l-a lăsat să creadă că are cele 90 de voturi, a ridicat miza cerându-i lui Nicușor Dan clarificări imposibile până la o oră fixă, și apoi, când nimeni nu se mai putea repoziționa, și-a scos parlamentarii din sală. Pac. Șah și mat. Nu e vorba mea — e a lui Kelemen Hunor, care l-a felicitat public de la tribună pe Simion drept „marele câștigător al zilei”. Pîrvulescu confirmă la rece: singurul învingător real e Simion, care prin refuzul de a intra în joc a câștigat capital electoral și și-a întărit poziția.
Și aici e ironia pe care merită să o gustăm pe îndelete: tot sistemul ăsta, agitându-se disperat să rămână la butoane, i-a servit anti-sistemului cea mai frumoasă victorie de pe tavă. Cu cât se chinuie mai tare „băieții deștepți” să țină puterea, cu atât îl umflă mai mult pe Simion. Dacă ar exista un premiu pentru sabotarea propriei tabere, statul român l-ar câștiga în fiecare an.
Scenariile de pe masă. Și ce cred eu că se va întâmpla
Din consultările de azi se conturează clar trei drumuri.
Unu: guvern minoritar de dreapta, PNL-USR-UDMR. E varianta propusă azi de Bolojan, însoțită de un „pact național” pe prioritățile României pe șase luni. Fritz (USR) e gata, dar pune o condiție de fier: niciun guvern în care intră PSD. Hunor nu se opune. Problema e că Grindeanu a exclus deja să susțină din afară un asemenea guvern — pentru că, evident, nu vede ce iese pentru el. Eu pe varianta asta pariez. E singura formulă coerentă, e singura care respectă logica „cine a dat jos guvernul nu poate fi premiat”, și e singura care păstrează direcția pe care Nicușor Dan zice că nu o negociază.
Doi: guvern PSD, monocolor, cu Grindeanu premier, susținut din afară de PNL și UDMR. Aici mi se ridică părul. Ar însemna ca exact partidul care a fabricat criza să fie răsplătit cu Palatul Victoria, iar autorul moțiunii să devină prim-ministru. Până și Ludovic Orban — care nu e tocmai un sfânt — i-a cerut public lui Nicușor Dan să nu-l desemneze pe Grindeanu, pe care l-a numit fără menajamente „un lider politic aproape de faliment”. Dacă președintele alege drumul ăsta și îi dă mandatul lui Grindeanu, atunci Nicușor Dan ne va fi dezamăgit definitiv. Ar fi semnătura pe actul de capitulare: am ales să premiem găinăria, nu să o pedepsim.
Trei: anticipatele. Natalia Intotero (PSD) spune că nu se teme de ele. Simion pune toate opțiunile pe masă, până la suspendarea președintelui. Teoretic, o întoarcere la popor ar curăța Parlamentul de traseiști și de partidele-fantomă tip SOS și POT, intrate clandestin în 2024. Dar atenție la basmul cu „AUR ia 50%”: la parlamentarele din 2024, AUR era creditat cu 35% și a luat 18, jumătate. Sondajele umflă mereu populiștii. Realist, harta ar arăta cam așa: vreo 35% un pol de dreapta PNL-USR, vreo 35% AUR, și un PSD în cădere spre 10-15%. Nu cred în prăbușirea totală a PSD — mai au mașinăria de primari și de pile la stat care livrează voturi indiferent de sondaje — dar penalizarea ar fi reală.
De ce vor toți „oricine, dar nu Bolojan”
Un detaliu pe care merită să-l urmăriți: numele lui Alexandru Nazare e iar pe masă, acceptabil inclusiv pentru UDMR. Iar surse politice spun că până și polul de dreapta vrea un premier comun „care să nu fie Bolojan”.
Întrebați-vă de ce. De ce toată lumea, inclusiv aliații lui de ieri, preferă pe oricine altcineva? Răspunsul e simplu și l-am mai scris: pentru că Bolojan e singurul din toată grămada asta care s-a atins de pușculiță. El a vrut să taie risipa, să listeze companiile de stat, să închidă robinetul sinecurilor. Un premier care strică feuda e incomod pentru toți, indiferent de culoare. De-aia îl vor înlocuit cu cineva „cuminte”. Bolojan a spus-o azi, scurt și la obiect, înainte de consultări: „Jocurile de culise și trădările și-au arătat limitele. Ce se construiește fără principii, fără seriozitate și fără onestitate nu poate rezista.” Mă rog, vom vedea dacă nu poate rezista. Până acum, în România, lipsa de principii a rezistat foarte bine.
Și acum, partea pe care nimeni nu vrea s-o audă: factura
Toată tevatura asta nu e gratis. România stă fără guvern funcțional de aproape două luni, într-un blocaj instituțional total. Iar românii încep să simtă. Nu întâmplător, pe limba multora cu care vorbesc aud cuvinte precum „austeritate”. Lumea a început să facă legătura între circul de la Palatul Parlamentului și propriul portofel.
Agențiile de rating ne țin sub observație. Un downgrade înseamnă dobânzi mai mari la datoria publică, adică mai puțini bani pentru sănătate, pentru drumuri, pentru pensii. Mecanism standard, fără surprize. PSD a dat jos un guvern care încerca să taie risipa — iar nota de plată pentru haosul care a urmat o achităm noi, oamenii obișnuiți. Ei, între timp, stau confortabil: companiile de stat rămân ferite de transparență până în 2027, prin legea votată în mare grabă fix când Gheorghiu a îndrăznit să propună listarea lor. Sinecurile, intacte. Pușculița, plină. Nimeni n-a plătit nimic.
Cu ce rămânem
Rămânem cu o întrebare la care am tot revenit: vrem politică cu principii sau vrem să ne călcăm în picioare și după aceea să ieșim la o bere?
Dacă din consultările astea iese un guvern minoritar de dreapta, care ține linia și nu premiază autorul crizei, atunci poate, doar poate, am învățat ceva. Dacă, în schimb, iese tot un aranjament cu PSD recompensat și cu Grindeanu premier, atunci avem confirmarea finală: nimic nu s-a schimbat, iar găinăria rămâne sportul național.
Eu sper în prima variantă. Mă tem de a doua. Și, ca de obicei, plătesc pentru amândouă.
Ne revedem după ce președintele se hotărăște pe cine dezamăgește.
Lasă un răspuns