În realitate, City of Ghosts este un documentar pe Amazon Prime Video despre un grup de oameni civili din Raqqa, un oraș din Syria, care devin jurnaliști și transmit imagini și informații despre ce se întâmplă cu adevărat în Raqqa.
Orașul Raqqa, așa cum începe și documentarul – a fost un oraș liniștit, atât cât se poate spune. ISIS a ocupat Raqqa, iar de atunci nimic nu a mai fost ca înainte.
City of Ghosts 2017 este o poveste reală
Da, acest documentar se bazează pe o poveste reală. Simpli civili care au fost nevoiți să plece din Raqqa sau care nu mai aveau posibilități de a lupta cu ISIS de acolo, au fost nevoiți să plece. Unii în Turcia, alții în Germania.
Aceștia au creat Raqqa Is Being Slaughtered Silently – un grup de civili care au fost nevoiți să devină jurnaliști. Au pus bazele unui sistem prin care primeau știrile, la aranjau într-o formă prezentabilă și altcineva le publica. Momentul în care distribuiau știrile era cheia succesului lor.
Multe dintre știrile lor au fost preluate de canalele de știri mari din toată lumea. Fiind în cele din urmă numiți ca cea mai de încredere sursă de știri din Raqqa. Între timp au fost premiați pentru curajul lor jurnalistic.
Grupul Raqqa Is Being Slaughtered Silently a dezvăluit lumii întregi, dar și propriilor cetățeni ce treceau de tabăra celor din ISIS cum aceștia mințeau. Prezentau o iluzie despre o viață frumoasă și prosperă sub conducerea ISIS, în timp ce adevărul era mult mai trist.
Premii internaționale
Documentarul City of Ghosts are în prezent 16 premii și 35 de nominalizări la diferite festivaluri de film.
Directorul documentarului cât și membrii grupului Raqqa Is Being Slaughtered Silently (RSS sau RBSS) au fost intens premiați. Grupul a fost premiat cu Premiile internaționale pentru libertatea presei în 2015.
City of Ghosts a fost nominalizat la Premiile BAFTA pentru cel mai bun documentar în 2018.
De asemenea, City of Ghosts a intrat în lista scurtă a revistei Time cu cele mai bune documentare în 2017.
Impresii finale
City of Ghosts este un documentar greu de privit, dar necesar. În timp ce mă uitam la documentar am realizat că sutele de știri pe care le-am urmărit din ultimii ani nu se apropie nici pe jumate de situația reală.
Directorul Matthew Heineman a lăsat o bună parte din documentar să fie prezentat cu poze și filmări făcute de membrii grupului Raqqa Is Being Slaughtered Silently, direct din stradă, de pe motocicletă sau din mijlocul mulțimilor. Situații extrem de periculoase pentru cineva să filmeze, însă scopul lor le depășea fricile.
Așa cum spune și în timpul documentarului, membrii grupului ISIS pot dispărea cu timpul, însă ISIS este o idee, iar aceasta va dăinui mult timp.
Vă recomand documentarul City of Ghosts de pe Amazon Prime Video pentru o nouă perspectivă asupra situației. Sursa problemelor și povara oamenilor din Syria și nu numai.
Lasă un răspuns