• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to footer
  • Home
  • Discuții
  • Recenzii
    • Cărți
    • Filme & seriale
    • Băutură
    • Produse
  • București
  • Călătorii
    • Locuri vizitate în România
    • Impresii de călătorie
  • Contact
ccbogdan

ccbogdan

Blog de București

Târguri de Crăciun în România: unde și când să le vizitați

17 noiembrie 2023 By bogdan 4 comentarii

România este o țară frumoasă cu tradiții și obiceiuri de iarnă. Multe dintre acestea le putem vedea și la târgurile de Crăciun organizate în diverse orașe din țară. Indiferent că vă plac produsele artizanale, colindele, decorațiunile luminoase sau delicatesele culinare, cu siguranță veți găsi un astfel de târg care să vă încânte sufletul. Mai jos am făcut o lista cu cele mai frumoase și populare târguri de Crăciun din România care vă așteaptă să le descoperiți.

București

Capitala oferă în acest an trei târguri de Crăciun. Nu mai sunt sigur dacă și anul trecut au fost tot trei sau numai două. Oricum, mă aștept ca fiecare târg să ofere ceva diferit.

Parcul Drumul Taberei

De departe cel mai vizitat și chiar frumos (îndrăznesc să afirm), târg de Crăciun din București de anul trecut. Acesta se va deschide pe 29 Noiembrie și va ține până pe 27 Decembrie. Aici veți găsi Casa lui Moș Crăciun, un patinoar, un carusel, dar și multe standuri cu produse tradiționale și cadouri pentru cei dragi.

Târgul din Piața Constituției

Acesta se va deschide pe 30 Noiembrie și va ține până pe 26 Decembrie. Anul trecut a impresionat prin roata imensă, să vedem ce surprize vom avea anul acesta. Bradul se pare că va avea 30 de metri înălțime. Parcarea din Piața Constituției este deja închisă, spre fericirea celor care lucrează în zonă și ar fi vrut să parcheze acolo. Sper să vedem poate și o scenă cu concerte în aer liber.

„Orașul lui Moș Crăciun” din Parcul IOR

Dacă ninge, locul acela va fi efectiv ca o poveste. Se va deschide pe 1 Decembrie și va ține până pe 26 Decembrie. Nu mă aștept să lipsească standurile tradiționale și o zonă de distracție pentru copii. Să sperăm oare și la un brad? Să vedem ce ne aduce Moș Crăciun și cât de cuminți au fost cei din zonă.

Sibiu

Din 2007, Sibiu este destinația preferată de mulți pentru târgul de Crăciun din România. Târgul se va deschide pe 17 Noiembrie 2023 și va ține până pe 3 Ianuarie 2024. Știu din anii trecuți că la Sibiu aveți multe de văzut, dar și de făcut. Pregătiți-vă banii că vor fi peste 100 de căsuțe la târg. Găsiți aici un tur video de aproape 15 minute de la târgul din Sibiu din 2019.

Craiova

Tema principală este „Crăiasa Zăpezii”, iar startul se va da pe 17 Noiembrie 2023 de la ora 18.30. Târgurile (pentru că am înțeles că vor fi organizate în 4 zone: Centrul Vechi, Piața William Shakespeare, zona Doljana și Piața Mihai Viteazul), vor fi deschise zilnic între orele 12.00 și 22.00, până pe 2 Ianuarie 2024. Se pare că la Craiova va fi cea mai mare roată panoramică din România cu 40 de metri înălțime, 200.000 de leduri și o capacitate de 140 de persoane. Vor fi peste 70 de comercianți, un brad uriaș, patinoar, concerte și ateliere creative.

Timișoara

Târgul de Crăciun din Timișoara este la a XVI-a ediție și va fi deschis în perioada 26 Noiembrie 2023 – 7 Ianuarie 2024. Se pare că și aici vor fi mai multe zone unde va exista târg de Crăciun, iar acestea vor fi: Piața Victoriei, Piața Libertății, Piața Sfântul Gheorghe, zona Soarelui și zona Aurora. Până acum nu am găsit prea multe informații despre toate zonele, pentru că majoritatea comercianților s-au înscris la zona centrală, unde vor fi 83 de comercianți.

Brașov

Târgul de Crăciun din Brașov, ca și luminițele de altfel se vor deschide/aprinde de Sfântul Andrei, 30 Noiembrie 2023 și va fi deschis până pe 7 Ianuarie 2024. Locația va fi bineînțeles, Piața Sfatului unde vor fi peste 50 de comercianți, iar tema de anul acesta este „Decembrie de poveste”. Veți găsi producători cu produse alimentare și agroalimentare, căsuțe cu produse meșteșugărești și artizanale, dar și produse alimentare preparate la fața locului.

Distribuie:

  • Partajează pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
  • Partajează prin WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
  • Partajează pe Telegram(Se deschide într-o fereastră nouă) Telegram
  • Trimite unui prieten un email cu o legătură(Se deschide într-o fereastră nouă) Email

Similare

Din categoria: Evenimente Etichete: Brașov, București, Craiova, Drumul Taberei, Parcul IOR, Piața Constituției, Piața Sfatului, Sibiu, Târg de Crăciun, Timișoara

Reader Interactions

Comentarii

  1. recomandarea zilei a zis

    18 noiembrie 2023 la ora 10:01

    la Brasov mergem si noi in decembrie sii poate si la Sibiu daca mai avem buget 😀

    Răspunde
    • bogdan a zis

      18 noiembrie 2023 la ora 10:05

      Felicitări pentru alegere. Posibil să fie cele mai frumoase târguri de Crăciun din România.

      Răspunde
  2. Stefan a zis

    24 noiembrie 2023 la ora 19:19

    Eu sunt din Brașov…nu m-am dus niciodată la aprinderea luminilor…anul trecut au fost foarte mulți oameni….prefer sa merg după câteva zile.

    Răspunde
    • bogdan a zis

      24 noiembrie 2023 la ora 19:39

      Și eu aș face probabil la fel.

      Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Abonează-te la blog prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acest blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Poți susține acest blog cumpărând de pe eMag și Fashion Days prin linkurile de mai jos

eMAG Fashion Days

Din București

pasaj basarab bucuresti

Recepția Pasajului Basarab: 15 ani de corupție si iresponsabilitate

Gust Obor food court București

Gust Obor: cum arată Piața Obor când crește mare

trafic aglomeratie bucuresti

Sunt aproape convins că nu ne mai facem bine

Restaurante, baruri, cafenele și ceainării

el torito bucuresti restaurant mancare mexicana

El Torito București: Fiesta și gust autentic mexican

hushimo restaurant mancare asiatica piata amzei bucuresti

Hushimo – o cină asiatică în inima Bucureștiului

mancare reinterpretata noua bar ion mihalache bucuresti

Prima mea vizită la Noua B.A.R.

Filme & Seriale

Jack Ryan, Invazia secretă și Californication

Filme și seriale originale noi pe Netflix în Mai 2022

Filme și seriale originale noi pe Netflix în Mai 2021

Ce cărți am mai citit

4 motive pentru care nu mi-a plăcut cartea Rezervă

De la idee la bani de Napoleon Hill

Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar de Virginia Vallejo

Pajura – Bucureștii Noi – Dămăroaia

Am mers la o curățătorie de haine nouă în Bucureștii Noi

ONE a cumpărat Complexul Flora pe care îl va demola

De unde am comandat mâncare în Bucureștii Noi pentru masa de Crăciun

Footer

Cafea cu Bogdan, blogul unui bucureștean din Pajura

Recomandări din București – filme, seriale, călătorii. Noutăți și evenimente din Pajura, Bucurestii Noi și Damaroaia.

Scriu cu drag despre cărți și filme, vă recomand cu onestitate produsele care mi-au plăcut. Îmi place să călătoresc românește și sper ca recenziile mele să vă transmită această pasiune.

Am căutat și am început să aplic sfaturi de economisire care funcționează și îmi lasă mai mulți bănuți în buget, cu care pot să investesc, fiind de curând un împătimit al bursei.

Sper să vă placă!

Ne putem auzi oricând la adresa de email din pagina de Contact.

 

Recent

  • Renașterea feroviară a Europei: tot mai mulți aleg trenul, dar România merge invers
  • Michael Jackson la cinema: film spectaculos cu un scenariu controlat de familie
  • Hantavirus pe nava MV Hondius: simptome, tratament și ce trebuie să știi despre focarul din 2026
  • Recepția Pasajului Basarab: 15 ani de corupție si iresponsabilitate
  • Gust Obor: cum arată Piața Obor când crește mare

Search

ccbogdan.ro Copyright © 2026

Încarc comentariile...