Inundațiile din București de aseară n-au fost o surpriză pentru nimeni. Nici măcar pentru primarul general Ciprian Ciucu, care azi a ieșit în fața camerelor și a recunoscut, senin (minutul 1 si 10 secunde), că orașul are „încă mari probleme cu apele pluviale” și că mai trebuie făcute lucrări suplimentare. Postul de televiziune titra chiar că primarul promite „canalizări ca-n Singapore”.
Mie mi-a rămas o singură întrebare: dacă știai, de ce n-ai făcut?
O lună de Facebook, o noapte de potop
Hai să ne uităm la ce a comunicat Primăria Capitalei doar în ultima lună, până fix în ziua furtunii.
Pe 3 și pe 18 iunie: Piața Națiunile Unite, refăcută cap-coadă sub sloganul de „oraș parc” — trotuare noi, parcare reamenajată, în jur de 100 de arbori, 15.000 de plante, 2.000 de metri pătrați de gazon cu irigații, 20 de jardiniere și 36 de bănci. Pe 22 iunie: plantări pe Magheru, arbori tineri înfipți în alveole, între bolarzi. Pe 29 iunie, cu o zi înainte de furtună: o postare triumfală despre înlocuirea bolarzilor căzuți pe vreo cincisprezece străzi, „ca Bucureștiul să arate civilizat„.
Gazon cu irigații. Jardiniere. Bolarzi lustruiți. Iar a doua zi, aceleași bulevarde erau sub apă, cu mașini scufundate în pasaje și cu metroul inundat la Piața Victoriei.
Ca să fiu corect: Bucureștiul chiar are nevoie de verdeață — betonarea excesivă e, ironic, una dintre cauzele inundațiilor. Problema nu e că s-au plantat copaci. Problema e ordinea. Ce pui primul: gazonul de la suprafață sau colectorul de sub el? Arborii tineri de pe Magheru, apropo, sunt și primii care vor avea de suferit după o vijelie ca asta — s-ar putea să-i replantăm mai repede decât să apuce să crească.
Cum aș face eu, dacă orașul ar fi gospodăria mea
Dacă Bucureștiul ar fi gospodăria mea și aș ști că-mi plouă în casă, n-aș zugrăvi fațada.
M-aș așeza la masă cu directorii companiilor din subordine și cu cei de la Apa Nova — pentru că poate eu nu mă pricep — și i-aș întreba direct: unde crapă? Ce cedează la prima calamitate? Aș face o listă de priorități, aș vedea unde apar problemele în caz de furtună, și acolo aș duce banii, oamenii și proiectele europene. Nu spre dungi albastre, borduri și copaci pe Magheru.
Asta fac gospodarii. Repari acoperișul înainte să pui perdele noi. Nu invers.
Măcar de-ar fi tăcut
Ce mă enervează nu e furtuna — aia e treaba naturii. Mă enervează combinația: să te lauzi luni de zile cu cosmetizări de suprafață și apoi, când vine apa, să recunoști la televizor că de fapt știai unde e buba. Adică ai avut mandat, ai avut buget, ai avut acces la fonduri, ai avut și informația — și ai ales jardinierele.
E exact tiparul pe care l-am mai văzut. Am scris despre inundațiile din Craiova, unde aceeași logică — bani și energie duși spre zone deloc prioritare, spre imagine — s-a terminat cu orașul sub apă și cu edilii mirați. Craiova atunci, Bucureștiul acum. Aceeași școală de administrație: fă ce se vede, ignoră ce se-neacă.
Un primar care iese să promită „canalizări ca-n Singapore” fix în timp ce metroul e sub apă spune, involuntar, totul. Singapore nu s-a construit din promisiuni la microfon și din postări cu „înainte și după”. S-a construit din lucruri care nu se văd și nu se pozează — exact partea de oraș pe care noi o lăsăm mereu la urmă.
Măcar de-ar fi tăcut. Dar nu — a ieșit special să ne spună că știa. Sper doar să nu uităm comportamentul lui și celor ca el, la următoarele alegeri.


Lasă un răspuns