Sunt în prima săptămână și încă verific obsesiv, dimineața, dacă mai e acolo. Mă urc pe vârfuri lângă mașină, pun mâna pe el și trag ușor în sus, ca un părinte care verifică dacă centura copilului e bine prinsă. Vorbesc despre noul meu portbagaj plafon auto – un Hakr Relax 300 gri antracit, montat de câteva zile pe Toyota Corolla, împreună cu un set de bare transversale luate din același loc. Și până acum, în ciuda paranoiei mele de proaspăt posesor, stă exact unde l-am lăsat.
Hai să-ți povestesc cum am ajuns aici, ce am ales și de ce, cum a decurs montajul (cu o piuliță care era să ne dea bătăi de cap) și cum se comportă pe șosea în prima săptămână. E un articol de weekend, scris la cald, înainte de primul test adevărat o ieșire cu cortul la munte, despre care îți povestesc separat.
De ce am simțit nevoia de un portbagaj de plafon
Corolla hatchback are un portbagaj decent pentru o mașină din clasa ei. Suficient pentru cumpărături, pentru un city break în doi, pentru viața de zi cu zi. Problema apare când plecăm un weekend întreg și nu suntem doar noi doi.
Pentru că de cele mai multe ori îl luăm și pe Bobi. Iar Bobi, deși e un câine mic, vine la pachet cu o logistică surprinzător de stufoasă. Are o husă specială pentru bancheta din spate – aceeași pe care am recomandat-o în articolul despre animale de companie la bloc și pe care o găsești aici. Husa e excelentă, dar ocupă toată bancheta din spate. Practic, jumătate din spațiul de bagaje al mașinii dispare din start.
Și nu se termină aici. Câinele la drum înseamnă o plasă în plus: mâncarea lui, bolurile, păturica pe care doarme, jucăriile de ros, câteva recompense, șervețele umede și tot arsenalul care îți dă senzația că pleci cu un bebeluș, nu cu un cățel. Am povestit despre dinamica asta și când am fost cu mașina în Veliko Tarnovo, unde am dus tot ce trebuia pentru trei.
Momentul în care mi-a căzut fisa cu adevărat a fost la plecarea din campingul Voina. Acolo am fost fără Bobi, doar cu cortul și echipamentul de camping, iar mașina era deja arhiplină. Am încărcat-o ca la Tetris și tot abia s-a închis hayonul. Atunci ne-am uitat unul la altul și am zis același lucru: dacă plecăm cu cortul și cu Bobi, n-avem unde. Trebuie spațiu în plus.
De acolo a pornit căutarea.
Ce am ales: bare transversale + cutie de portbagaj
Un portbagaj de plafon nu e un singur produs. Sunt două: barele transversale pe care se sprijină totul, și cutia propriu-zisă. Le-am luat pe amândouă din același loc, ceea ce a simplificat și livrarea, și compatibilitatea.
Barele transversale Green Valley
Pentru Corolla am ales un set de bare Green Valley din aluminiu, specifice modelului meu. Am stat puțin în cumpănă între varianta de oțel și cea de aluminiu – diferența de preț era mică, undeva la 70 de lei. Am mers pe aluminiu din două motive: e mai ușor și e mai silențios la viteză. Cum oricum urma să pun o cutie deasupra, n-avea sens să adaug zgomot inutil de la o bară de oțel cu profil gros.
Aluminiul mai are un avantaj: nu rugineşte. Iar barele astea stau pe mașină în bătaia ploii tot timpul, așa că rezistența la coroziune contează pe termen lung.
Cutia Hakr Relax 300
Pentru cutie am ales un Hakr Relax 300, în nuanța gri antracit. E o cutie scurtă – 124 cm lungime, 300 de litri volum și exact asta mi-am dorit. Pe o mașină compactă ca Corolla, o cutie de 500-600 de litri ar arăta disproporționat și s-ar comporta prost aerodinamic. Cea scurtă stă proporțional, nu depășește mult în față sau spate și se montează stabil pe distanța dintre barele unei mașini din clasa asta.
Hakr e un producător ceh, nu un brand obscur de la marginea pieței. Da, m-am uitat și la Thule – toată lumea se uită la Thule. Dar diferența de preț era considerabilă, iar pentru felul în care urmează s-o folosesc (câteva ieșiri pe an, nu zilnic toată iarna), n-am putut justifica suma. Cutia Hakr are omologare europeană, închidere bună și e fabricată din ABS rezistent la impact și UV. Pentru nevoile mele, e suficient.
Totalul, bare plus cutie, a fost de aproximativ 1.200 de lei. Pentru cât spațiu câștig, mi se pare un raport corect.
Montajul: experiența la service și piulița misterioasă
Aici a fost partea cea mai interesantă, pentru că a fost prima dată când montez așa ceva. Am mers la un service, unde am pus atât barele, cât și cutia.
Cel mai fascinant moment a fost legat de un detaliu pe care nu-l știam: Corolla vine din fabrică cu puncte de ancorare predefinite pentru bare. La fiecare ușă, ascuns sub un capac de cauciuc negru, există un mic locaș de fixare. Omul de la service a scos cauciucul, a văzut imediat despre ce e vorba, iar dedesubt era un suport metalic prins de pragul mașinii, cu o gaură rotundă în care urma să intre fix cârligul barei.
Sunt patru astfel de puncte, câte unul la fiecare ușă. Recunosc că la început m-am uitat la acoperișul gol al mașinii și m-am întrebat de unde naiba știe cineva exact unde se prind barele, ca să fie drepte și sigure. Ei bine, fabrica a rezolvat asta demult. Punctele alea m-au lămurit instant – nu trebuie să măsori, să ghicești sau să te rogi. Mașina îți spune singură unde merg barele.
Apoi a venit episodul comic. La un moment dat, în timp ce strângeam, o piuliță se învârtea în gol. Pur și simplu nu prindea filetul, oricât o roteam. Ne-am uitat la ea, am rotit-o din nou, am verificat șurubul – nimic. Ne-a luat câteva minute bune până ne-am prins că piulița aia, pur și simplu, nu avea șanțuri pe interior. Un defect, o piesă greșită ajunsă în pungă. Am înlocuit-o și totul a mers mai departe. Acum mi se pare amuzant. Atunci a fost o mică criză de „dar de ce nu merge?!”.
Prima săptămână pe șosea
Am deja o săptămână de când le am pe mașină și am mers inclusiv pe autostradă, unde am atins maximum 120 km/h.
Aici intervine paranoia mea de care îți povesteam la început. Nu mi-e teamă că nu e bine strâns pentru că verific aproape zilnic și nu simt niciun joc, nicio mișcare. Frica mea irațională e alta: să nu „zboare” de la viteză. Știu, sună absurd, dar când ai deasupra capului ceva ce nu e din gama de top a clasei, mintea îți joacă feste. Realitatea e că această cutie e omologată european până la 130 km/h, iar eu am mers sub limita asta. Stă perfect.
Singurul lucru pe care l-am observat clar este un șuierat care apare după 70-80 km/h. La viteze mici nu se aude nimic, dar peste pragul ăsta începe un fâșâit constant, iar pe autostradă parcă se aude și mai tare. Vreau să fiu sincer cu tine: nu e un defect. E pur și simplu fizică. Pui o cutie pe acoperișul mașinii, schimbi aerodinamica, apare zgomot. Orice portbagaj de plafon face asta într-o măsură sau alta. Cu radioul pornit nici nu-l mai bagi în seamă.
Ce urmează: primul test adevărat
Deocamdată cutia a stat goală, pentru plimbat. Adevăratul test vine in curând pentru că vrem să plecăm cu cortul la munte, de data asta cu Bobi cu tot, exact scenariul care m-a făcut să cumpăr portbagajul. Atunci voi vedea cât încape efectiv, cum se comportă pe drumuri de munte cu încărcătură reală și dacă teama mea de viteză a fost justificată sau doar paranoia unui posesor proaspăt.
Despre asta îți povestesc într-un articol separat, după ce trec testul. Până atunci, prima impresie e una bună: am câștigat spațiul de care aveam nevoie, montajul a fost mai simplu decât credeam, iar mașina și-a păstrat un aspect echilibrat. Cortul, Bobi și tot calabalâcul lui – acum sigur încap.
Lasă un răspuns