Recunosc că n-am mai ajuns de mult timp la cinema să văd un film. În weekend am spart gheața și am fost la filmul Sărmane creaturi. Nu a fost alegerea mea, nu în totalitate cel puțin și cu siguranță dacă era după mine nu intra nici în primele 10 opțiuni, dar chiar și după câteva zile nu-mi pot scoate filmul ăsta din minte. Iar acum, vă spun extrem de sincer că aș fi regretat dacă nu-l vedeam, nu neapărat în cinema, dar sunt convins că pe urmă nici că i-aș mai fi dat vreo șansă.
Înainte să ajung la cinema m-am uitat la trailer și am citit câteva chestii despre el. În rațiunea mea limitată am văzut un fel de Frankenstein actualizat și din scurtele 2-3 minute am mai observat un fel de feminism. Însă, ce mi-a dat speranță că nu mă voi plictisi a fost detaliul că are 11 nominalizări la Oscar. Asta a fost de ajutor, dar acum, după ce s-au acordat premiile Oscar îmi este foarte ușor să fac pe deșteptul și în același timp o lecție bună pentru viitor. Filmul Killers of the Flower Moon al lui Martin Scorsese a avut 10 nominalizări și nu a câștigat nici măcar un premiu. Sărmane creaturi a avut 11 nominalizări și a plecat acasă doar cu un Premiu Oscar – pentru cea mai bună actriță. Iar marele câștigător, Oppenheimer cu 13 nominalizări a plecat cu 7 Premii Oscar. Ceea ce vreau să spun este că numărul de nominalizări nu-l face neapărat și un film bun, însă am avut noroc și nu acesta a fost și cazul la Sărmane creaturi.
Bella este în centrul atenției de la început si până la final. Ea este interpretată incredibil de Emma Stone. Bella Baxter este creația lui Godwin Baxter (interpretat de Willem Dafoe care s-a ridicat la așteptările obișnuite), pentru că ea este copilul nenăscut al unei mame care s-a sinucis. Creierul copilului a fost mutat în corpul mamei sale. Viața de dinainte a femeii care s-a sinucis o aflăm pe final unde descoperim în continuare emanciparea femeii.
Godwin este un doctor ciudat, dar renumit și inclusiv viața lui a fost un experiment, însă totul pentru el este numai rațiune, în mod special creația Bella. Deși are corpul unui adult, mintea îi este de copil, dar care se dezvoltă mult mai repede. Dezvoltarea lui Bella vine pe toate aspectele vieții, nu doar printr-o simplă cunoaștere, ci prin descoperirea propriul corp cu un apetit nebun după sex, dar se dezvoltă și intelectual. Însă, cele mai multe descoperiri le face împreună cu Duncan Wedderburn (interpretat magistral de Mark Ruffalo, unul din actorii mei preferați), cu care pleacă de acasă. Cu Duncan descoperă micile plăceri vinovate ale vieții, siesta, plictiseala, nebunia, tristețea și suferința. Aici cred că ar fi un moment potrivit să vă avertizez că nu este un film de văzut împreună cu părinții/bunicii și nici pentru copii.
Feminismul este prezent, dar mascat printre alte teme mai evidente, cum ar fi sexul care se aproprie de pornografie și cu toate astea regizorul a reușit să nu o trateze pe Bella ca pe un obiect. Dacă notăm cu liniuțe scurte ideile din film vom rezuma totul cum Bella se eliberează de sub dominația bărbaților care îi controlează viața în timp ce refuză să fie precum restul femeilor din societatea civilizată a vremurilor respective.
Dacă n-ar fi fost litrul de suc care mi-a cam făcut probleme pe final, nu mi-aș fi dorit să se termine mai repede, chiar și cu cele puțin peste două ore. Am înțeles imediat că nu este un film banal și am fost atent. Mi-a plăcut cum regizorul Yorgos Lanthimos a creat acest film și cum a reușit să scoată cei mai bun din actori. Însă ce am constatat cu tristețe abia acum, când am derulat în minte toată povestea filmului este că problemele lui Bella, deși cred că au avut loc prin sec. XIX, ele încă sunt prezente și astăzi în societatea modernă.
Lasă un răspuns