Otravă, de Lot Vekemans, pentru prima dată pe o scenă din România

Un loc în care, înaintea Marii Treceri către dincolo, oamenii se întâlnesc spre aducerea aminte a zilelor în care au fost. Aici, doi oameni, un bărbat și o femeie, EL și EA, se regăsesc după mult timp. Timpul devine relativ.

Nouă, unsprezece sau zece ani? Contează când vorbim despre pierderea cuiva iubit? Contează când incercăm să recompunem bucățile care, odinioară, făceau un întreg? Contează dacă nu mai suntem, împreună, tot?

Otrava traumei, otrava pe care o inghițim fără să știm, zi de zi, otrava care devine drog, fără să ne dăm seama.

Doi oameni, un EL și o EA, se află, împreună, în locul în care a inceput suferința lor și încearcă să o vindece, împreună.

EL: Când simți doar durere atunci când te gândești la cineva…Când te gândești la cineva pe care l-ai…iubit…incredibil de mult
Și când nimic nou nu vine să înlocuiască această durere…Nu faci ceva atunci foarte…greșit?
EA: Eu simt numai durere. E dreptul meu!

Premieră la unteatru: Otravă, de Lot Vekemans, pentru prima dată pe o scenă din România, în regia lui Toma Dănilă

Ce mai rămâne din tine după ce ai pierdut tot ce ai iubit? Oare este posibil să depășești cu adevărat un astfel de moment? Otravă, noua producție unteatru semnată de Toma Dănilă, aduce în premieră pe o scenă din România unul dintre cele mai apreciate texte ale autoarei contemporane Lot Vekemans. În spectacolul cu Alina Berzunțeanu și Cezar Antal, doi oameni care s-au iubit se regăsesc după mult timp în locul în care s-au despărțit pentru totdeauna de fiul lor. Premiera va avea loc duminică, pe 21 mai, de la ora 20:00, în sala unteatru din Strada Sfinții Apostoli nr. 44.

,,Un text delicat, dar dur, de o tensiune aproape insuportabilă’’, după cum îl descrie publicația The Times, Otravă surprinde manierele diferite în care doi oameni se pot raporta la același eveniment traumatic. Dar timpul devine relativ atunci când vorbim despre pierderea cuiva iubit. Ei nu și-au pierdut doar fiul, s-au pierdut reciproc și s-au pierdut chiar și pe ei înșiși. Fiecare dintre ei a continuat să trăiască așa cum a știut, urmărit de dorința de a mai fi cândva parte dintr-un întreg.