De ceva vreme mă tot uitam la un MacBook Pro, dar de fiecare dată mă oprea același lucru: prețul de nou. Pentru modelul pe care mi-l doream ajungeam la o sumă cam de trei ori mai mare decât eram dispus să dau pe un laptop. Așa am ajuns să iau un MacBook Pro recondiționat de pe flip.ro. Și, fiindcă știu cât de mulți stau la îndoială când aud „recondiționat”, m-am gândit să povestesc exact cum a fost, de la comandă până la ce am scos din cutie.
De ce recondiționat și de ce flip.ro

Ideea de a cumpăra recondiționat nu mi-a venit din zgârcenie, ci din bun-simț. Un laptop bun își păstrează valoarea ani de zile, iar diferența de preț față de nou e suficient de mare cât să merite o privire serioasă. În plus, mă deranjează ideea de a plăti prețul întreg pentru un produs care, în doi-trei ani, oricum va fi „depășit” pe hârtie, deși funcționează impecabil.
Flip a fost alegerea evidentă pentru că e cel mai cunoscut magazin de produse recondiționate din România, are garanție și un sistem clar de clasificare estetică (Ca nou, Excelent, Foarte bun, Bun), așa că știi dinainte la ce nivel de uzură să te aștepți. Nu cumperi „pe încredere” de la un necunoscut de pe un grup de Facebook, ci de la o firmă care îți dă garanție și drept de retur.
Comanda și livrarea
Comanda în sine n-a avut nimic ieșit din comun, exact ca pe orice magazin online. Am avut un voucher de primă comandă, pe care l-am aplicat la finalizare, și am ales livrarea prin easybox, ca să-l ridic când îmi convine mie.
Livrarea a durat două zile. Rapid, fără surprize, fără telefoane de confirmare interminabile. Pentru un produs de valoarea asta, mi-a plăcut că totul a mers simplu.
Ce am găsit în colet

Coletul a venit bine ambalat, cu laptopul protejat într-o husă neagră, în cutia lor personalizată. Primul contact a fost bun: nimic nu se mișca în cutie, nimic nu părea aruncat la grămadă.
Aici e însă un detaliu pe care vreau să-l spun cinstit, fiindcă pe astea le treci de obicei sub tăcere: încărcătorul nu este unul original Apple. Flip mi-a pus în cutie un încărcător nou, dar e un model GaN de 140W de la un producător terț, nu cablul și adaptorul originale. Funcționează corect și are puterea potrivită pentru un MacBook Pro, dar dacă ții morțiș la accesoriile originale, e bine să știi din start. Pe mine nu m-a deranjat, un GaN bun de 140W își face treaba la fel. Nu este o chinezărie și, mai presus de orice, cum bine a subliniat un client în recenziile lor – sunt mulțumit că l-am primit și pe ăsta.
Starea reală a laptopului

Aici stă, de fapt, toată întrebarea când cumperi recondiționat: „dar cum arată și cum merge cu adevărat?”
Estetic, singurul defect pe care l-am găsit este o zgârietură mică pe muchia capacului. Se vede într-una dintre poze, dar trebuie chiar să te uiți după ea. La nivelul de uzură pentru care am plătit, e perfect rezonabil și cinstit declarat.
În rest, n-am ce să reproșez. Ecranul nu are absolut nimic, niciun pixel mort, nicio urmă. Laptopul a venit resetat din fabrică, m-a întâmpinat cu ecranul de bun venit și s-a configurat ca unul nou. Tot ce am testat funcționează normal: tastatură, trackpad, porturi, difuzoare – care se aud într-un mare fel.
Și partea care contează cel mai mult la un laptop la mâna a doua — bateria este la 94% din capacitatea maximă, cu starea raportată „Normal” de macOS. Pentru un dispozitiv recondiționat, e o cifră foarte bună; practic e aproape ca nouă și am ani buni înainte până să-mi pun problema unei înlocuiri. Iar după recenta experiență în care am înlocuit bateria la telefon, acum am și un service bun unde să merg.
Cât am dat și dacă a meritat
Cu voucherul de primă comandă, am ajuns la sub 5.000 de lei. Pus lângă prețul de nou, care e de trei ori mai mare, e o diferență pe care n-o poți ignora. Practic am luat același laptop, care arată și funcționează aproape ca nou, la o treime din preț, cu o zgârietură pe care n-o vede nimeni și o baterie la 94%.
Verdictul
Sincer? A fost o experiență mai bună decât mă așteptam. Comanda simplă, livrare în două zile, produs conform cu descrierea și o stare reală foarte aproape de „ca nou”. Singura rezervă onestă rămâne încărcătorul care nu este original. Atât.
Dacă te gândești la primul tău produs recondiționat și eziți din cauza fricii de „ce-o să primesc de fapt”, experiența mea cu flip.ro spune că merită încercarea, mai ales cu garanția și dreptul de retur ca plasă de siguranță.
Despre laptopul în sine – performanță, autonomie reală și cum se descurcă în uz zilnic – revin separat cu un articol dedicat.


Lasă un răspuns