Am avut norocul de a purta conversații lungi cu atât de multă lume încât am ajuns la câteva concluzii sensibile bune de ținut în sertar. Nu vă garantez că la finalul articolului veți găsi rețeta, însă sunt aproape sigur că vă veți regăsi într-una sau mai multe dintre situații.
De ce copiii se mută departe este poate singurul răspuns pe care mulți părinți și-l doresc să-l mai descopere în viața asta. Lipsa copiilor la pensie pentru ei este ca o pată neagră ce acoperă lumina soarelui, dar mai ales a sufletului. Adevărul este o poveste tristă, la fel cum a fost și copilăria unora dintre voi.
O copilărie nefericită
Părerea mea proprie și personală este că momentul zero este atunci când doi oameni nepotriviți decid să aibă un copil. Unul dintre ei acceptă doar pentru că:
- își iubește mult partenerul și acceptă orice din partea lui, inclusiv ideea de a avea un copil chiar dacă în realitate nu-și dorește asta. Merge pe ideea că foamea vine mâncând
- acesta este mersul normal al lucrurilor, asta fac toți prietenii lor
Sunt sigur că mai pot fi adăugate motive. Însă rezultatul este același: în realitate unul dintre ei (de cele mai multe ori, dar pot fi chiar amândoi), nu-și dorește copilul. Rezultatul se va vedea în creșterea proastă pe care o va oferi. Indiferența față de problemele familiei. Nu va prioritiza niciodată probleme familiei, ci va alege întotdeauna bunăstarea lui/ei.
Copiii nu vor putea sintetiza toate aceste experiențe neplăcute din ani de zile cu părinții. Ei funcționează pe sentimente, așa că atunci când au prima șansă, vor pleca. De ce? Pentru că simt că nu mai pot sta acolo. Nu se mai simt în confortul lor lângă oamenii despre care își aduc aminte certuri, despărțiri zilnice, nopți albe, bătăi și alcool.
Nevoia de mai mult
Educația și posibilitățile părinților pot fi limitate. De cele mai multe ori copilul deprinde aceste gânduri la școală. De acolo poate face diferența între mașinile părinților, discuțiile între copii despre vacanțe, hainele noi la fiecare 2-3 luni și tot așa. Copilul vede, notează toate aceste diferențe și își propune ca atunci când va crește să nu-i ofere aceeași viață copilului său. Însă pentru asta va trebui să părăsească barca.
Mai există și cazuri unde părinții lor sunt cei mai înstăriți din tot satul, dar ei vor mai mult, vor la oraș. Asta se numește egoism. Și ce oraș poate fi mai potrivit decât la capitală, dar poate că visează la altă capitală decât cea pe care a vizitat-o când mergea la mătușa în vacanță când era mic.
Controlul partenerului
Am cunoscut cazuri în care unul dintre ei nu avea niciun gând de a se îndepărta de părinți. Copilăria ok, amintiri ok, își iubește sincer părinții, însă ajunge să se lase manipulat de partener/ă. Unul dintre ei propune și celălalt cedează. El/ea este persoana cu care își trăiește viața, deci acela este drumul.
Generalități
Nu există statistici bine definite cu ce categorie alege să rămână lângă părinți și cine pleacă. Am observat însă că bărbații sunt mai mămoși și sunt mai ușor de influențat. Însă cunosc și bărbați care au vrut mai mult de la viață și au plecat din țară.
Am avut oportunitatea de a mi se povesti cele mai întunecate probleme ale unei femei care a fost abuzată de către propriul tată. Acea persoană a ajuns la vârsta adultă cu o tonă de defecte și își consideră părinții ca și cum ar fi morți.
Așa cum o bună prietenă mi-a atras atenția, poți citi pe chipul fiecăruia om de pe stradă despre copilăria pe care a avut-o. Un om necăjit de probleme trecătoare ale vieții (o zi proastă la muncă, o ceartă cu șeful, un proiect eșuat, o promovare ratată, o pană la mașină, pierdut portofelul cu acte, vărsat cafeaua în drum spre birou, etc.), se poate trezi fericit a doua zi, însă un om nefericit nu poate să vadă două răsărituri în aceeași zi.
O persoană normală, cu o copilărie obișnuită și care își iubește părinții, nu vede nimic greșit în a locui aproape de aceștia. Poate ai nevoie să stea câteva ore cu cel mic, la cine apelezi? Poate veniți din concediu și v-ar prinde bine niște mâncare. Din păcate există oameni care preferă să se lipsească de toate aceste avantaje și să-și priveze părinții de statul de bunici. De ce?
Ce poate fi atât de grav încât să pleci de lângă cei care te-au crescut, decât dacă ești nefericit/ă de cum ai fost crescut/ă. Nu suporți să-i mai vezi atât de des. Am cunoscut un cuplu, amândoi din același cartier, la fel ca și părinții lor, însă ei au ales să se mute în partea opusă a orașului. De ce?
Lasă un răspuns